Pentru companie

Când m-am hotărât să îmi găsesc un animal de companie, ca şi mine, adică diferit, m-am oprit asupra melcului. L-am găsit pe o vreme ploioasă la poarta sindacobenzinarului şi nu m-a lăsat inima, să-l las acolo singurel. Era cel mai mic melc, pe care-l văzusem (şi am zărit căţiva la anii mei), l-am adus acasă, deja ştiam ce lănţişor am să-i ataşez la gât şi mi-l şi imaginam cum mă va aştepta cuminte, în timp ce eu intram în locaţiile, unde scrie frumos "nu aveţi voie cu animale".
Elanul meu s-a oprit din alergat în momentul, în care am descoperit că melcul a fost cel mai rapid melc din lume, a dispărut în câteva minute, cât am stat la bucătărie. Am căutat melcul ăla câteva zile, fără să îmi dau seama, unde s-a putut ascunde, fiind totul închis. Mă aşteptam ca noaptea să mă trezesc cu o creatură maaareeee, cu ochii scoşi in orbite, pe faţă (asta mi se trage de la Bibi, ce mi-a zis că melcul va deveni un monstru mâncător de oameni). Îl vissam, îi lăsam mâncare, având speranţa că poate va ieşi. N-a făcut-o, dar l-am găsit când m-am apucat să fac schimbări, plângea (acum nu vă închipuiţi că stătea şi se uita la mine cu ochii plânşi şi aştepta să-i şterg lacrimile cu şerveţele de finet- că-s mai moi,. Nu, era doar un pic umed şi nu la ochi) şi-atunci am renunţat la el. L-am eliberat.
Azi mi-am găsit un nou "animal" de companie şi la fel ca şi melcul, a dispărut. El ştie unde e, el ştie când va apărea sau va dispărea, pentru că mâine am să-i las geamul deschis, e liber să dezerteze, dacă o vrea.

A stat zgribulit aşa mult timp

Apoi s-a mutat singur

Am încercat să-l pun la loc, în lumea lui

 dar n-a fost chip, s-a reîntors la mine

şi după 15 minute de încercări eşuate, de a-l face să mă părăsească, l-am dus cu tot cu mine în casă.
Aici e altă poveste, cum a dat de căldură şi-a luat zborul.