Mi-a plăcut enorm de mult, replica asta, pe care am auzit-o cândva, în Haiducii lui Şapte Cai. Enorm. Şi de multe ori, când văd câte o fiinţă, din a cărei categorie fac parte, mă minunez.
Întâmplător, aveam la mine, in ghiozdănete, un termometru (nu umblu cu el special după mine, din cauză că nu mă încred în meteorologi, dar abia îl procurasem. Şi nu, nu pentru a mă ghida dimineaţa, ci pentru producţie). 16 grade indica, nu mai mult, şi pe la presiune ceva cu 40-42. Hai, că am trecut peste grade, că am observat, oricât ar fi de frig, dacă arde Blondul, e prăpăd, dar dacă pe dânsa avea o geacă groasă, mă-ntreb ce căutau sandalele. Cizmele le păstra pentru la vară, cred.
Dacă nu mi-oi scoate eu şlapii la iarnă, bine.

:)) Si...duduia nu a vazut cand ai pozat-o? Huh? Oare ce reactie a avut?
RăspundețiȘtergere@Lillee- nu,ca am un stil aparte,cand fac cu telefonul,dar zau,ca imi venea sa-i fac o poza altei doamne.Eram in statie si m-am uitat sa vad,cand vien autobuzul sa ma duca la periferie,apoi ma duceam spre un colt al statiei si observ ca o tanara ma studia din cap pana la ultimul deget.Am mers frumos si fix in fata ei m-am oprit si m-am studiat si eu,vreo 3 minute, ii simteam respiratia in urechea dreapta,asa de apropae stateam.I-as fi faut poza, dar mi-a trecut repede.
RăspundețiȘtergereCe baie trăgea la picioare dacă ploua în ziua aia... și tratament cu nămol.
RăspundețiȘtergere