Duminica egal poezie

Vantul
George Cosbuc

De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfăţat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Şi fetele cu drag suspină:

- "O, doamne, Doamne, adă-ni-l!"
Pe umeri blondele lui plete
Tresar şi sar încetinel.
El e frumos şi tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd şi râd şirete
Şi pe furiş privesc la el.
El umblă ca la el acasă
Şi-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Şi răsfăţat apoi îşi lasă
Pe spate capul şi nu-i pasă
De fete şi de câmp nimic.
Şi printre spice el şopteşte,
Vorbind aiurea şi-alintat!
Şi cum să plimbă-n lung şi lat,
Cu fetele să-mprieteneşte
Şi din copil sfios el creşte
Flăcău întreg de sărutat.
Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, şi-aprins de dor,
Îşi face joc prin părul lor.
În urmă braţul şi-l întinde.
Pe cea mai dragă o cuprinde
Şi-o strânge către el uşor.
Tot mai aprins, tot mai aproape:
- "Să te sărut, drăguţo, vrei?
Ce ochi frumoşi ai, viorei.
Ca un întins adânc de ape."
De el nu-i nici un chip să scape
Şi-atâta lucru-n urmă ce-i?
Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-aşa câte-un cuvânt,
Ea zice trei şi-l tot ajută,
Şi uite-l, uite-l c-o sărută -
Ei, vezi tu, fetele cum sunt!
El a crezut că nu se poate,
Şi iaca poţi! Dar să te uiţi!
E greu să dai de căpătâi,
Dar dacă dai, merg strună toate;
Şi fata mult nu se socoate.
Când pierde mintea ce dintâi.
El o sărut-acum pe salbă,
Şi fetele-mprejur să strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toţi vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!
Ba ele-şi mai desfac şi sânul,
Şi-n sân el li se joac-acum -
Îl prind odată şi-l sugrum,
Că prea s-obraznici românul!
Auzi, dar cine-i el păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?
Nu ştie nimeni de-unde vine,
Şi capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat -
Voi câţi sunteţi flăcăi ca mine
Să-mi spuneţi flăcăi ca mine
Să-mi spuneţi voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?
Adică stai! Ce fată moare
Dac-o săruţi puţin? Da zău!
Cum aş voi să fiu mereu
Un vânt şi eu, în zi cu soare.
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o ştiu eu!