Barbati. Sms. Femei. Messenger

Am avut de curand o scriseala pe mess, cu un amic. Un fost coleg de liceu. Ma mancara pe mine degetele, sa rad un pic de el, cand am vazut ca statusurile lui, din Parazitii, Maximilan si altii s-au schimbat in "te iubesc iubireeee", "sufletul meu mi-e dor de tine" şi altele asemănătoare (uit de diacritice, după cum observaţi), avatarul din omul sticlelor s-a transformat întrunul cu o fetiţă de liceu (poate o pune aghiuţă să dea click pe statusul meu, cand intră acela automat spre blog şi nu vreo melodie sau vreun clip cu grecii au talent, că ori îi distrug relaţia amicului, ori mi-o fur cu prima trecere pe alte meleaguri).

Şi după ce l-am abordat cu "ce se-ntâmplă personaj de desen animat?", mi-au sărit ochii, mai ceva, decât ai melcilor, când mi s-a răspuns "nu-i desenul animat". O lady cum sunt, mi-am cerut scuze (sunt minunată, ştiu) şi mi-am văzut de ecranul meu. Seara intră amicul şi până am fost sigură că-i el, am scos numai cuvinte elevate, de m-a-ntrebat omul la un moment dat "Alice te droghezi?" şi-atunci dă-i şi descoase-l (dacă descoşi pe cineva, cine l-a cusut înainte), ca să fiu sigură cu cine fac troc de cuvinte şi până nu mi-a zis omul zeci de cuvinte înţelese doar de mine, n-am crezut că-i el (ştiu că-s neîncrezătoare, mai ales pe mess şi net). N-are rost să redau conversaţia, dar la un moment dat îi spun omului, că i-aş ura sănătate de ziua lui, dar nu ştiu cum să fac, să nu mai deranjez copila (între timp aflasem mai multe despre caracterul ei) şi auzi minunăţie, ce-i trecu prin cap: "de câte ori îmi spui ceva, zici de diriga, eu întreb dacă trăieşte şi uite aşa ştii că-s eu". Concluzia mea, la final, după ce scriu şi despre celălalt bărbat (aceiaşi vârstă).
M-am distrat azi cu mesaje către şi de la un fost şef (am mai scris eu depre domnul pe aici). Primul l-am trimis eu, având ca motiv data de mâine, nişte împăraţi romani si nişte nume, ce nu sunt de sfânt (lasă că traduc măine). Recunosc, de fapt am trecut pe sub fereastra casei (ei, nu chiar pe sub ea şi nu-i chiar o casă, ci un apartament într-un bloc) şi mi-am amintit că la ultima conversaţie mi-a ordonat să sun, când păşesc pe lângă fântână. Eu mi-s mai timidă (nu cred că ăsta e termenul, ţinând cont de context) şi n-am vrut să deranjez, am zis să încerc întâi cu mesajul şi-apoi văd eu, dacă spun locaţia. Mesaj trimis, răspuns neprimit, mi-am văzut de călătorie genată (de ce să fie doar sprâncenate?). După vreo două ore, mă trezeşte, din contemplarea paradisului pierdut, sunetul inconfudnabil al telefonului (eu dacă am telefonul pe lângă mine, când nu sunt la serviciu, e o mare minune) şi după ce-mi zise omul că-i surprinzător, i-am scris tocmai în timp ce dormea şi mă visa (nu râdeţi, nu faceţi legături nelalocul lor, că le faceţi degeaba), mi-a trecut apoi teama că a avut vreun coşmar şi-am început să ne amuzăm. Atât de mult, încât şi acum ne trimitem scrisorele d-astea sub formă de sms.
De ce am scris eu astea?
Pentru că nu înţeleg atitudinea unora (bărbaţi, femei) în anumite situaţii.
Bun, primul poate aştepta să-i  scriu eu despre diriga şi el o să-mi spună uimit că "oau, trăieşte", milenii. Nu, nu înţeleg de ce pentru a putea vorbi cu cineva trebuie să apelezi la mesaje codate, numai de frica geloziei partenerului.
Al doilea, în schimb, va primi din când în când câte o veste de la mine, pentru că a ştiut să-şi aleagă (pentru moment, pentru toată viaţa lui, asta nu e treaba mea) o femeie deşteaptă, care ştie ce însemnă o amiciţie, între două persoane de sex opus şi nu se insterizează pentru orice salut sau zâmbet schimbat.
 Eu zic că-i vorba de încredere, în ambele cazuri şi-n locul bărbaţilor pot fi şi femei.
P.S- nu, nu zic să-ţi neglijezi partenera/ul, pentru o discuţie cu un amic/ă şi nici să te apuci să schimbi cuvinte, când era pasiunea mai mare, dar cine vrea să înţeleagă, înţelege.
P.S 2- promit că data viitoare, când trec pe lângă fântănă, sun.