Ziua poveste, noaptea cosmar

De ceva vreme, parca as trai numai din povesti.
Si nu ca as inghiti povestile altora, ci prin actiunile, ce le fac, mi-aduc aminte numai de povestile citite candva.
Ca m-am tratat de reumatism, am inteles-o si eu, dar ca am insistat a doua zi si m-am gandit numai la Eliza si cum "Începu să caute urzicile nesuferite, care-i provocau arsuri mari pe braţe şi mâini, dar era hotărâtă să îndure fericită ştiind că va putea să-şi salveze fraţii." si-apoi n-am dormit toata noaptea de usturime si parca-mi revedeam noptile copilariei, cand stiam ca nu am voie sa-mi scarpin blandele, ca o sa fie mai rau. La fel ca si atunci, doar alcoolul sanitar mi-a fost alaturi (nu, nu l-am baut).
Sincer, a doua zi era programata cu manusa, dar cica aliatii le-au uitat acasa.
Uite asa, tarziu trecut de miezul noptii, in timp ce ma injuram singura, beam
 zeama de urzica, nonalcoolica si pentru a fi apta, cand m-o prinde vreun vampir

Si-a doua zi am mancat cu cea mai mare pofta din lume:


 Si cand ma gandesc ca as fi putut sa dorm linistita daca faceam ca ea

si nu ca mine

Si-am zis mereu ca de la cap pleaca toate.
Pozele le-am pus special, din cauza bunatatii, ce ma caracterizeaza. Pentru ca stiu sigur cateva persoane, ce si-ar dori urzici, dar n-au vrut sa-mi aduca o manusa.