Traiesc printre oameni si asta imi alimenteaza optimismul

Daca ieri ma intreba cineva, daca m-as putea rupe in doua, i-as fi spus ca pot in cinci. Azi mi-am schimbat parerea, azi cred c-as fi putut s-o fac in mii de bucati.
Daca n-as avea un organism, ce se simte odihnit dupa 10- 15 minute de somn, probabil ca mi-ar fi mult mai greu.
Nu, nu imi plang de mila si nici n-am nevoie sa o faca altii, vreau doar sa priceapa unii ca oricat de mare ar fi contul, oricate masini ai avea, oricate alte avutii, sanatatea nu se poate cumpara.
Mi-am petrecut noaptea trecuta la UPU si in afara faptului ca am mancat o lamaie, in decursul a patru ore, mi-am pus zeci de intrebari. Nu, n-am sa va spun intrebarile mele interioare, alte dileme vreau sa le descopar:
- de ce daca e ditamai, super, mega criza, la Sky parcarea era mai mult, decat plina, masinile ocupand si o parte din latura dreapta a soselei?
- de ce daca e atat de scumpa benzina, sunt totusi atat de multe masini pe sosele?
- de ce daca la Cucuietii din deal, unde locuiesc, ambulanta a sosit in 7 minute, la doar nici un kilometru (sper ca am apreciat bine distanta dintre Statia de Salvare si capatul lui 44) a ajuns in 26 de minute(si cu farurile si girofarul stinse) ?
- ce rost o avea intrebarea " ce faci la spitalul ... la ora asta?", ca doar nu oi merge la solar.
- repet: de ce or inchide/ comasa, etc spitalele, cand pacientii stau cate 2 in pat?
- de ce e musai, ca pentru unii, doar vocea ridicata, sa-i faca sa se schimbe total?
Inteleg, n-am cunostinte medicale si nici nu-mi doresc (aseara reintalnind trei fosti colegi de liceu, dintre care unul caruia ii faceam tezele, mi-am dat seama de ce am refuzat de atatea ori, sa aleg varianta asta de meserie. Nu, ca nu ma pierd in situatii critice si nici nu-mi e scarba de anumite privelisti, dar n-as putea sa fiu imuna la durerea unora), dar daca o pacienta a facut alte trei crize, cand tocmai era examinata, de ce trebuie sa-i spui asta "la cate sunteti alergica si cu cealalata problema a dvs (a se citi cancerul), mai sunt si cate doi in pat, va trimitem acasa". Ok, inteleg ca are cealalta problema, o stiu, inteleg si ca-s doi in pat, i-aduc pat de acasa, dar nu inteleg de ce s-a gasit solutia salvatoare, de a calma durerile, decat dupa ce am schimbat tonul discutiei? Daca vroiam s-o plimb la miezul noptii, o faceam si singura, n-o duceam acolo, doar pentru a petrece patru ore, fara a i se administra nimic. Nu-s singura, ce am trecut prin situatii d-astea, stiu, d-aia repet, nu-mi plang de mila, dar de ce e nevoie sa ridic glasul? Si nici nu cred, ca-s toti la fel, in pararel, in partea cealalta, am dat numai de OAMENI.  In momente ca astea, ma gandesc la cea mai optimista persoana (doamna din prima poza), pe care am cunoscut-o vreodata si care stiu ca trece acum prin clipe grele si ... cu piepul in fata si zambetul pe buze, inaintez prin viata.

Probabil sunt cuvinte fara sens, nu stiu. Cert e ca azi am mintit si nu e prima data (probabil nici ultima), dar ce-i puteam spune unui copil de cinci ani, decat ca "mami e bine, o sa vina curand acasa, pentru moment o sa te muti la noi" si-apoi la cateva ore sa mint cu acelasi zambet intimparit pe chip, dar fara sa-l privesc in ochi, spunandu-i  "e bine sora ta, e la un spectacol pentru ziua femeii". Asta e, am mintit, probabil saptamana asta, daca o sa vina acasa, o sa afle adevarul si-o sa ma ierte, de la el am invatat sa nu-i fac si pe ceilalti sa sufere, cand viata e rogvaiv.

Si-o ultima-ntrebare, cu privire la un cuvant, ce mi-a zgariat niste pitici, timp de vreo patru ore, ce sunt "apartinatorii"? Ca eu in Dex nu am gasit.