Sa dam vina pe altii

Nu conteaza motivul,  pentru care dimineata sunt alaturi de cei tacuti.

Nu conteaza ce simt, pentru ca oricum nu intelege nimeni.

Nu conteaza ca vorbesc si nu-mi raspunde nimeni.

Nu conteaza ce fac, stiu ca nu mi-l aduce nimeni inapoi, dar o fac din suflet.

Stiu ca nu-s pregatita pentru o alta zi ca asta, desi de mai bine de douazeci de ani, au incercat sa ma pregateasca.

Stiu ca am slabit luna asta, cat m-as fi ingrasat in cinci luni. Stiu ca asta nu-mi face bine, stiu, dar mai stiu ca nu nemancatul m-a slabit, ci sufletul. Nu-i bai, putin imi pasa, de cum arat fizic, putin imi pasa de vorba altora si din ce in ce mai putin, am incredere in oameni.

Urasc? Nu stiu, nu cred, dac-as uri, mi-as face rau mie, nu cred ca m-am schimbat chiar atat, dar mi-e din ce in ce mai lehamite de oameni.

N-am inteles niciodata fala/prostia/mandria aia, de a alege lumanari cat mai sofisticate, cat mai modelate, cat mai cat, pentru a le duce-n cimitir. N-am inteles, precum nu inteleg nici mandria crucilor. Ceea ce-i azi, nu-i pentru cinstirea lor, ci pentru ochiul vecinului, pentru fala si mandria oamenilor.

Dar stiti ce nu pot intelege chiar deloc? Ce te face sa furi din cimitir? Ce?! Sa iei flori? Apoi, de cate ori le privesti, nu te gandesti la omul, caruia i le-ai furat? Ne procopsisem, imediat dupa iarna lui '89 cu o profesoara de romana, ce ne povestea cu mandrie, cum aduna ea flori, de pe morminte, dintr-o alta localitate si le punea in vaza.

Florile, ca florile, dar sa furi si lumanari e peste orice limita a mea de intelegere. De ce sa iei o lumanare? De ce? Ce te poate atrage la o lumanare, ce nici macar nu-i slefuita (daca acesta o fi termenul) conform normelor, ci-i o lumanare unica in felule ei, stramba, cu denivelari, dar facuta de mainile altuia si cu mult suflet.

Stiu, am sa primesc raspunsuri, ca nu fura romanii, ca fura tiganii, sa le revanda. Pai, da, or fura si ei, dar asa suntem noi invatati, sa dam vina pe ei, pentru toate greselile noastre.

Pentru ca locuiesc intr-o localitate, unde nu-i picior de tigan si unde, pentru ca sa ajunga, cei ce trec doar fugitiv, ar trebui sa faca un ocol mult prea mare, stiu ca lumanarea, la care am muncit doua saptamani, c-asa am vrut eu, mi-a luat-o un roman sau o romanca, nu un tigan. Si mai cred, ca unul d-ala evlavios, ca doar ieri la 15 era inca acolo, dar in dimineata de azi, se evaporase. De ce? 

Daca tot mi-au luat-o, se poate Doamne sa-mi ia si durerea? Daca nu pe a mea, macar pe a ei?