duminică, 14 noiembrie 2010

Duminica egal poezie

Valţul rozelor
Alexandru Macedonski

Pe verdea margine de şanţ
Creştea măceşul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.
Întâi pătrunse printre foi,
Şi le şopti cu voce lină,
De dorul lui le spuse apoi,
Şi suspină - cum se suspină.

Albeaţa lor de trandafiri
Zâmbind prin roua primăverei,
La mângâierile-adierei
A tresărit cu dulci simţiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mişcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunei,
S-au dat in braţele minciunei.
Şi rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul dulce le şoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ş-un valţ nebun se învârtea,
Un valţ - din ce in ce mai tare.


si cantata aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."