Laura s-a maritat intr-o preaurata zi de toamna, acum cativa ani [iubesc toamna, dar traducerea la preaurata= apa, ce venea de sus. Nu din ceruri, ca de-acolo venise mai devreme, ci de sus, din deal, valuri, valuri, pe sosea, de ajunse biata mireasa la strada, imbracata-n trening si cizme de cauciuc. Pe scurt: nunta fu faina, amuzanta, foarte amuzanta- de la 18 la 22 am asteptat mireasa. Noi astia (adica 3/4 din nunta), de n-am vrut sa ne plimbam pe dealurile judetului, sa ne aratam fetele si toaletele la populatie (ce toalete, ca-i prevenisem pe toti, unde ajungem si doar suba si manusile lipseau, ca-n rest le aveam pe toate). Si tot de la 18 la 22, ne-am cumparat mancare si bautura de la crasma din colt (si ca s-ajungi la crasma, trebuia sa treci printr-un cordon de indieni- viva copilaria mea, petrecuta intr-un anumit procent si pe meleagurile alea). Acum, daca ma-ntrebati de ce ne duseram la nunta, raspunsurile variaza in functie de participanti: unii datori, altii curiosi, altii amici si eu, impreuna cu un grup de oameni, mult mai minunati decat mine: pentru ca probabil si soacra mare fu la nunta parintilor nostri (e ca nu va asteptati la motivul asta? Sincer, noi vruseram sa-i dam niste bani mireului, dar el ne zise ca, daca nu ne ducem, nici bani n-avem de ce sa-i dam).
De ce am inceput cu partea amuzanta si-am sa scriu abia acum, ceea ce vroiam de fapt? Pentru ca acum cateva zile Laura imi zise: "ti-amintesti ce impaiate am fost la nunta, eu si surorile mele? Ti-amintesti cat de nebuni va credeam atunci, cand ati stat 4 ore la masa, cu o papusa imbracata in mireasa, pentru ca noi nu mai soseam? Ti-amintesti cat m-ati facut sa rad? Ti-amintesti cum spuneau oamenii "ce au astia de la Ploiesti, de rad atat?" si voi spuneati "tocmai, ca aia din Ploiesti nici macar nu zambesc, de parca au venit la inmormantare, noi astia, de radem, suntem de la sat" si-ncepeati sa radeti si mai tare? Ei bine, simt nevoia sa rad, nu doar sa zambesc".
Dupa niste luni, Laura dadu nastere unei fetite. Muri, dupa vreo 72 de ore, de petrecut in viata asta. Dupa alti doi ani Laura nascu un baietel, ce azi are 3 ani si niste luni. Acum vreo 4 luni Laura ramase insarcinata iar, era atat de fericita si spera ca de data asta sa fie fetita mult dorita. Pana intr-o zi, cand s-a simtit rau. Azi rau, maine rau, azi la doctor, maine la spital deja. Si iar rau si rau si iar spital si-ntr-o zi ajunse iar la medicul de familie, ce-i spuse "mai fata, du-te la Bucuresti, uite trimitere, copilului asta nu-i mai bate inima" si Laura nu crezu (de fapt aproape nimeni nu crezu), ca doar in maternitate, la Ploiesti, unde se tot interna, ii spuneau "uite, misca. E nebuna doctora aceea". Si asa i-au zis, pana ce Laura a ajuns pe o masa de operatii, in Bucuresti, cu un fetus, deja mort de doua saptamani.
Ai zambit azi? Laura zambeste, dar vrea sa si rada.
