Frig, foarte frig

Stiam eu ca blocatarii au parte de mai multa caldura, mai ales, daca au apartamentul situat pe partea, unde soarele loveste necrutator dupa amiaza, dar niciodata n-am crezut ca poate sa fie chiar asa de nemilos. Chiar imi era mila de ei, la sat te mai ascunzi, la casa, in oras, mai fugi sub un dud, un cais, un pisoi sau un caine, de prin ograda, dar la bloc, daca nu suporti AC-ul, n-ai nicio sansa.
Cu toate ca am evitat sa ajung cat inca soarele era sus, nu m-a ajutat la nimic. Dupa ce doua ore, ce-mi erau destinate somnului, intr-o locuinta d-asta, le-am petrecut numarand tramvaiele, care treceau, de simteam de fiecare data ca e cutremur (de cand n-am mai dormit aici, m-am dezobisnuit), aruncand pe rand cate un obiect vestimentar, dupa mine, dar fara nicio sansa de aer si racoare, dupa ce toti cainii din Nord si Albert au venit la cheful cainilor din Malu Rosu (de ce dadeau chef? Habar n-am, dar cred ca de bucurie, ca nu au fost transformati in mici), dupa ce am mutat salteaua, pe care dormeam, ma zvarcoleam, pana la usa balconului, s-a hotarat si Ene al meu sa vina. Pacat, ca prea tarziu, peste cateva minute a sunat ceasul.
Pentru toti blocatarii astia, pe care ii compatimesc (repet, stiu) recomand ca mijloc de racoare, trenul. Fara gluma, fara mistouri, numai ca e indicat sa nu lipseasca din bagaj, o bluza mai groasa si o pereche de pantaloni lungi. Si nici asa nu garantez ca veti simti caldura, eu inca mai am genunchii si gleznele reci (si-au fost acoperite si cu haine si cu ziare), dupa un dus fierbinte si doua cani cu ceai, mult mai fierbinte, decat dusul. A fost atat de frig in tren, incat din momentul in care am coborat si pana am ajuns acasa (cam o ora, petrecuta in zapuseala, de se uitau toti oamenii la mine, cat de zgribulita stateam) eu nu mi-am revenit din inghet.