Ati zambit azi? Nu? Nu-i timpul trecut, daca n-o faceti pentru voi, ganditi-va ca poate altii depind de zambetul vostru.
Vroiam sa scriu de el de saptamana trecuta, dar am amanat si-am amanat si tot asa. Dupa ore de zambet si plans dupa aceea, m-am hotarat. Si stiti de ce? Pentru ca, poate asa nu mai urlu eu mai rau decat urla un lup la Luna si inteleg si altii, ce vreau sa spun.
Il cheama Jean Constantin. Asta e prenumele lui, pentru ca asa a vrut mama lui sa-l cheme, acum 54 de ani. E inalt, chipes, frumos ... zeci de femei si l-ar dori, macar pentru un suc. E sau a fost? Nici eu nu mai stiu, eu inca-l vad asa. Multi spun ca-i un fericit, ca nu i-a lipsit niciodata nimic, are o afacere, are o nevasta, are si-un baiat, are o nepoata, chiar si-o amanta (de fapt pe ea nu o mai are, a fugit cu incasarile firmei acum ceva vreme- si asta chiar a meritat-o si uite-asa in sfarsit mi-a dat si mie liber sa-i fac ceea ce spuneam mereu ), dar ii lipseste ceva important si si-a dat seama tarziu, mult prea tarziu spune el, eu inca sper ca nu e prea tarziu. Ce-i lipseste? Sanatatea. Ce are? Nu mai conteaza, dar dintr-un om, ce pana acum o luna arata ca de 40 de ani, a ramas o umbra. Oamenii din jurul lui plang, eu trebuie sa zambesc, el imi spune ca plansul lor, nu-l ajuta la nimic. Acum o luna a plecat sa se interneze, cand mai avea putin pana la Bucuresti a sunat sa vina cineva sa-l ia, ca se simte rau si nu se mai duce, el vrea sa moara acasa, l-au dus fortat. El nu vorbea prea mult, eu nu vorbeam prea mult, dar il faceam sa rada de fiecare data, cand ne vedeam (acum am aflat ca l-am facut sa rada, de cand m-am nascut); acum vorbeste mult, foarte mult, despre pasari, oameni, fluturi, iarba, nimicuri, eu tot trebuie sa zambesc si nu-mi pare rau, desi plang cand plec de langa el.
Stiu ca n-au nicio noima cuvintele-nsirate, dar ati zambit azi? Zambiti, ca maine nu se stie si nici nu va costa nimic, poate doar niste ore de somn donate oamenilor de langa voi.
Si stiti ceva? Cica doare mai tare sa-i vedeti pe cei din jur, ca va privesc cu mila si plang, decat sa cereti unui om sa va faca sa zambiti.