Discuţii, oameni, păreri

Discuţie telefonică:

Ea într-un microbuz, el în cu totul altă parte.

Ea: unde naiba eşti? De ce n-ai ajuns acasă?

El: păi, sunt acasă.

Ea: cum eşti acasă? De ce eşti acasă?

Mi-e milă de el... În staţie, la destinaţie, "cu limba pe umeri" o aştepta el.

O altă locaţie, alţi oameni:

El1: vrei o pereche de pantaloni?

je studiat, analizat, probat din mână (da, foarte rar probez hainele, pe care mi le cumpăr): mi-s mici

ei: mici? E mărimea 26. Cea mai mică, n-are cum.

je: mi-s mici şi ştiu ce spun. Îmi cunosc corpul mai bine, decât oricine. Mi-s mici şi gata, dispăreţi.

După circa vreo jumătate de oră, când au închis casa de pariuri, au revenit:

Ei: suntem patru tabere: una- nu sunt mici, a doua- nu-ţi plac, a treia- nu vrei să se îmbogăţească şi colegul, a patra minoritară- ea crede că nu sunt buni.Ne-am gândit aşa: dacă i-ai proba tu să ne convingem şi noi?

je: unde? Aici? De faţă cu toată lumea? Aveţi bani la voi? Nimic nu mai e gratis. Timpul meu nici atât.

ei: nu, nu, unde vrei tu, doar să ne spui. Îţi dăm un 3 în 1.

je: pentru un 3 în 1 să depun atât efort?

Dezbateri, murmure, mişcări, comunicări şi altora. Şedinţa ia sfârşit. Verdictul:

ei: câte un 3 în 1 în fiecare zi în care lucrăm. Prin rotaţie, timp de o lună de zile.

je: staţi aşa. Am nevoie de un martor şi să-mi daţi scris (ori sunt repercursiunile faptului că am vrut să devin miliţiancă şi numai Dumnezeu, ce mi-a trimis un ditamai vărsatul de vânt, m-a salvat sau fostul loc de muncă, dar am ceva cu declaraţiile în scris).

Rezolvat şi asta, înjurător pe post de martor, deja găsisem şi secretar, documentul semnat (intre timp pus sub lacăt= stă un lacăt pe el să nu-l ia vântul, dar Sâmbătă şi Duminică va fi scos la vedere), trecut la treabă. Dacă am zis că nu-mi sunt buni, nu-mi sunt şi gata, dar hai să mă amuz. Cât timp pot pierde să dau jos o pereche de pantaloni şi sa iau alta? Maxim 2 minute, numai că am zis ca mă distrez, mă distrez. Şi stau şi trec secundele, mai stau şi trec şi minutele şi tot mai stau, că uite-aşa vreau eu, să-i enervez, să-nţeleagă că nu fac ce vor ei, ci exact ce vreau eu, până când aud: "ţi-e rău?". Gata cu statul, "nu, mă chinui să mă-mbrac, dar nu mi-s buni, nici măcar nu îi pot încheia, puteţi să vă trimiteţi martori".

Îmi permit şi singură un 3 în 1, dar m-am amuzat, cu tot cu martori, cu tot cu demonstraţie, ei/ele încă se mai întreabă cum vine asta? Şi-i atât de simplu: nu ştiu, dacă există persoane, ce au aceeaşi mărime şi-n talie şi-n şolduri, dar nu e cazul meu, aşa că niciodată o pereche de pantaloni cu talia joasă mărimea 26 n-or să-mi fie buni, pe când aceeaşi mărime, dar la pantaloni cu talie înaltă îmi vin perfect.

Locaţia, unde mi-am petrecut Duminică desenatoare, discuţia conţine anumite cuvinte, nu-s prostii, că din astea ne-am născut toţi, dar sunt cuvinte:

ea: ete p%@#

eu: dacă ai arată

ea: p%@#

eu: p#$%@

ea: ce urât vorbeşti cu mine

eu: dar tu cum ai vorbit? N-ai zis p%@#? Ai zis, dar n-ai. Eu am zis , p#$%@, dar am.

ea: dar e urât. Sună urât p#$%@. E urâtă, pe când p%@# e mai frumoasă.

Concluzia? Nu mai contează.......

Tot ea, tot eu, după 12 km de mers la pas, după o epidemie de claxonită, după mai multe:

ea: se mărită M

eu: aha.

ea: M a plecat iar şi soţul ei a rămas aici, se ocupă de toate.

eu: M are soţ?

ea: păi, dacă se mărită. Ce-ţi zisei?

eu: aha, păi, dacă nu mă pasionează.

Şi tot eu, unică şi minunată:

ea: parcă sunt ochi de pisică

eu: astea? Nu, pisica au ochii frumoşi. Ăăăă... are, dar prea târziu.