Eu când vreu să ţip, nu ţip,

că se sperie lumea.

Ştiind de ieri, că azi e o zi d-aia în care nu ai voie să, să, să, dar ai voie să, însă ia-l de unde nu e, am dedus că tot greierică rămân, aşa că am purces de dimineaţă, având cioburi în cap. Nu, că nu mi s-a spart nicio lampă, dar deja trecusem de faza cu noaptea-n cap şi se crăpase de ziuă. Rezultatul crăpăturii fiind cioburile din capul meu. Bun, cum mi s-a spus de către meteoroloaga de serviciu  (alias Bibi), că azi va ploua, am luat şi preafrumoasa mea umbrelă verde. Bun, relaxat, lăsat umbrela la fetilii, că era Soarele cât Pentagonul şi nici urmă de nor, rezolvat şi toate cele, reîntors la fetilii, plecat apoi în grabă toate, mi-amintesc abia la uşă, tocmai după ce alarma fu setată, că "umbrela mea verde". Şi-aşa nu plouă, şi-aşa plec acasă, ajung repede, nu-i bai. Da, da, aşa am gândit, numai că am coborât şi surpriză, picura. Bun aşa. Merg să scot nişte fotografii (îmi promit pe această cale, că a fost ultima oară, cine mai vrea să se ducă să îşi scoată) şi constat că nu am ce să fac eu în centrul oraşului timp de 90 de minute, cât trebuie să aştept pozele. Prin magazine nu cotrobăi, că nu-mi place, mă ia cu leşin şi-apoi când văd hidoşeniile alea de manechine, mă ia râsul, decât să fiu dată afară de către pază, mai apar şi prin vreo gazetă, mai bine nu intru.Când spun hidoşenii, mă refer la faptul că au cea mai cea rochie sau altă costumaţie şi ele-s chele, da' o chelie urâtă şi neuniformă.Să revenim la minutele noastre şi dilema mea.Ce fac eu 90 de minute? Norocul meu, c-un pitic, că s-a sculat şi mi-a amintit că-i musai să iau cerneală şi purced cu haina-n geantă şi părul fluturând, căldură mică momentan, dar eu deja o resimţeam.Prima librărie, prima reacţie "n-avem, cine mai scrie cu cerneală?" "mâna, care ţine stiloul", librăria numărul doi, aceeaşi reacţie, alt răspuns "o rudă mai îndepărtată de a lui Eminescu, dar îi e ruşine să vină să-şi ia singură". Un magazin cu jucării, multe jucării p-afară (mă distrează magazinele astea, de-şi atârnă totul pe-afară, prin centrul oraşelor) hai să-ncerc îmi zic, că nu strică şi n-a stricat.Bun, mai aveam vreo 75 de minute, dacă tot mă aflam la 5 minute de piaţă, mi-am zis să mai rezolv una, să-mi iau mere. Le-am luat, între timp mi-am luat şi haina, fugise blondul, de pe cer, mă luase frigul, mănânc un măr, începe ploaia. Minunat, mie-mi place ploaia, nu mă topeşte, dar ea continuă şi-mi amintesc că-n paporniţă am şi o carte (cu mâzgălitură în sfârşit), ce nu are voie să facă baie. Acum îmi vine să ţip. Pot? Nu pot, că-i multă populaţie şi Ojasca scrie pe mine, că la Bălăceanca e plin deja. Primul magazin, o cutie cu umbrele, nu m-a interesat cât are durabilitatea, am cerut una, mi s-a dat. Nu, nu în cap, ci în mână, dar una asortată cu haina şi dresurile, vânzătoarea a făcut constatarea asta (reţineţi pe viitor, mai am nevoie de o mare parte din rogvaiv, ca să-mi asortez totul cu umbrelele). Ce călcâiul meu (repet, nu-s pasăre, n-am pene, folosesc ce am), am umbrela mea/ sunt fericită/numai că ploaia a durat o clipită".Iar îmi vine să ţip, iar nu pot, iar apare blondul, iar dau haina jos. Povestea s-a repetat de vreo trei ori, culminând cu o nouă greutate în paporniţa mea (numai bună în caz de vânt). Ajung într-un final pe plaiuri natale, surpiză, soarele-i sus pe cer, dar picură, putea să plouă cu melci, că eu nu mai scoteam umbrela, dar n-a fost să fie, după două minute s-a oprit.După alte 10 minute, m-a reperat MIRC, 20 de metri, mai aveam până acasă, deja mă întrebam unde s-or afla pensulele, dar am poposit la ea să-i las, ce-i cumpărasem. Ce a urmat? Mi-am abandonat bagajul la ea şi m-am reîntors, de unde plecasem, în ditamai centrul oraşului. Restul e istorie, poze, poze, poze, frig, frig, frig (haina în maşină), poze, poze, în sfârşit acasă, dar prea târziu