Cum am ajuns la minunata idee, de a mă lansa în alte afaceri minunate? Simplu, unde mă uit, unde mă duc, toată lumea e lăsată cu ochii în Soare. Lumea lăsată cu ochii în Soare, rezultă că ochii au nevoie de protecţie. Cu ce protejăm? Cu ochelari de soare, că prezervativul pentru ochi nu s-a inventat (poate inventez eu şi asta, dacă înşeli cu privirea, barem să înşeli protejat). Altfel stătea toată treaba, dacă erau măcar câtiva lăsaţi cu ochii în nori, în ploaie sau măcar în zăpadă, c-am avut anul ăsta din belşug, dar nu, toţi cu ochii în soare, ceea ce rezultă un succes garantat al afacerii mele. Or să fie personalizaţi, pe zodii( aici sigur o să am succes), cu pietre preţioase, cu tinichea, lucrată atât de bine, încât tot piatră preţioasa o să pară, or să fie cu talismane purtătoare de noroc (iar succes), chiar şi ochelari pentru Soarele cu dinţi şi măsele (deşi părerea mea, despre Soarele cu dinţi o ştiţi). Am atâtea idei, încât nu cred că o să termin de scris toată ziua şi mai am şi alte treburi. Pentru moment cred că e de ajuns să vă faceţi voi o părere, cam cum ar sta toată afacerea.
P.S- Gânditi-vă doar, când pleacă altul şi-i vedeţi privirea sfidătoare, ce parcă ar spune "na, te-am lăsat cu ochii-n soare" şi voi mândri şi mai sfidători i-ăti spune cu voce tare "Sâc fraiere, am ochelari antilăsat cu ochii-n soare"
Foarte buna ideea. Ma iei partenera de afaceri? :P
RăspundețiȘtergere"Sâc fraiere, am ochelari antilăsat cu ochii-n soare" marca Fj13 chiar... Cred ca este o idee super. Ai nevoie de colaboratori? :))
RăspundețiȘtergere@MadMe, Lillee- s-a facut,cred ca mai gasim cativa,ne extindem in toata tara.O sa aparem si la tv si-n tot felul de talk showuri :)
RăspundețiȘtergereEU=DISTRIBUITOR ÎN BUCOVINA :))
RăspundețiȘtergerePUP
@iculici- stiam ca pot conta pe tine.Eu te imbratisez cu drag,ca mi se par calde imbartisarile si d-aia >:D<
RăspundețiȘtergereParcă ne şi văd la teveu, cu toatele :))
RăspundețiȘtergereMaaama... o sa ajungem dive. Muhahaha. O sa iesim din crizaaaaaaaaa!
RăspundețiȘtergere@MadMe, Lillee, iculici- intre timp luati lectii de limbaj de diva,eu am invatat sa zic "fataaahhh, pisiii" ,mai am de invatat care e raza cercului si doua poezii de gradinita,vreau sa "imprecsioonez" pe cineva.
RăspundețiȘtergere