Noroc vs ghinion

Unii-l consideră ghinion, eu l-am considerat noroc, noroc cu cisterna, carul e nimic, noroc cu lentile de contact, nu noroc chior, dar am noroc şi gata, poate să încerce oricine să mă contrazică, n-o să reuşească.

Îmi plac copiii, nu-i nicio noutate, probabil şi eu le plac lor, asta n-o ştiu, dar eu nu-i întreb niciodată "câţi ani ai? Îmi zici o poezie? etc", nu, eu le zic "eu am atâţia ani, vrei să-ţi spun un cântecel?" şi-uite aşa începem discuţii importante. Nu despre copii vreau sa vă spun, dar trebuia să vă introduc oarecum.

Am avut o zi minunată şi-am profitat de ea, cam aşa, am pus-o la perete şi i-am zis "stai că profit de tine". Ştiind cum am să-mi petrec seara şi fiind nevoită să plec mai devreme, pe la 16 am zis să decolez, numai că în mine s-a reîncarnat Lefter Popescu "beletul meu, unde-i beletu' că Sâmbătă era aici" Caut, caut, mai aveam puţin şi scoteam parchetul (azi sunt cuminte, aşez totul la loc), caut degeaba, m-apucă disperarea "cum să am bilet cumpărat de mai bine de o lună, să-l văd Sâmbătă şi-acum...Murphy şi legile lui", numai că salvarea vine de la el, de la telefon "îmi iei şi mie...", gândesc să mă fac de râs, sau să nu, mai bine mă fac şi-i spun "nu găsesc biletul, nu mai plec" şi-aud râsete, de-mi venea s-o strâng de gât aşa telefonic, dar printre hohote îmi spune "biletul ţi l-am ascuns eu să nu-l rupă aia mică Sâmbătă"

Tumbe, veselie, gata, decolez. Decolarea a fost frumoasă, timp aveam să-mi respect promisiune, trecuse abia o oră, trec şi pe la ele. Bun aşa, râs, voie bună, ora 18 sosind, trebuia să decolez şi eu de tot, doar la 19 începea. Mă duc să-mi recuperez şi poşeta, numai că surprizăăăăă, unde mi-e gentuţa din geantă? Întrebări, priviri, căutări, deja era 18:10 şi-apare ea, mică şi minunată "uite, vezi, mi-a plăcut hârtiuţa asta verde şi-am tăiat-o şi p-asta albă la mărime ei". Inima, auuuu, beletul meu, ce fac acum, nu bate copilul, noi suntem vinovate, dar eu trebuie s-ajung şi plec, cu biletul făcut franjuri în punguţă şi cu ochii în lacrimi, asta e, trebuie să găsesc o soluţie. Trinccc, ideee genială, în timp ce mergeam, ia să sun eu pe cineva, care poate ajunge în 10 minute la locul cu pricina să vadă dacă mai sunt bilete. Elan era cu mine (nu ăla al dnei Rădulescu şi-al cui e el acum), elan- tupeul meu, mă rog întâi să răspundă (ţinând cont că am vrut să-i spun ceva important cu o zi înainte şi n-a răspuns), îmi fac cruce, mă gândesc c-am să-i promit că îi fac curat pe viaţă, îi fac pantofii, îi fac orice doreşte, numai să mă salveze şi sun, numai că "abonatul (apropo, dacă ai cartelă de ce nu zic "cartelosul sau carteloasa"?)", mai zic vreo 15 rugăciuni, în timp ce scriam un sms şi dau send, deja mă vedeam plimbând pe viaţă o pisică în lesă, dacă am zis că eram de acord orice, mă aşteptam numai la dorinţe d-astea. Am scăpat de idei, c-am primit răspuns "nu pot vb". Bun, 18:22, eu încă sunt la 8 km depărtare, laa' că-i bine. Şi-a fost bine: ora 18:50, privirea de miloagă, telefonul în mână (asta ca să demonstrez c-am avut bilet) şi deschid gura: "bună seara mai aveţi bilete?eu am biletul aici,ori stăm şi-l asamblăm până vine TG data viitoare, ori îmi cumpăr altul, dar cu ăsta ce fac? ori da-ţi-mi şi dvs o idee".

Ora 18:55 "stai liniştită, sunt pe locul D24, B3 e gol, m-aşteaptă tot pe mine".

Mda, ea-mi spune că aceleaşi ceasuri rele, alea trei, da, da, pot să calculez şi eu 19-16=3, dar tot nu cred, eu am noroc. Noroc şi un pic de nebunie (mai multă).