Surpriză

După cum am spus şi aici, am lucrat. Nimic anormal, doar că ajung eu la serviciu, linişte , suspect de linişte, nu-i bai, iar sunt prima. Radioul îmi furniza în căşti deja a doua melodie de dragoste, în decursul a 10 minute (asta da problemă), eu nănăiam (eu nu lălăi, unde nu ştiu, nu dau cu la la la, eu dau cu na, na, na), când dau colţul (n-am murit şi acum vă scriu după lumea cealaltă, nu şi nici p-asta n-o înţeleg; dacă viaţa are munţi şi văi, are şi serpentine, drumuri line, cedeză trecerea şi alte cele, dar nu dau colţul şi mor, că am dat de atâtea ori şi nu m-aştepta nicio coasă după) ochii începura să-mi fâlfâie, mai ceva, decât instalaţia din bradul de Crăciun, ca urmare a faptului, că parcarea era plină de maşini în care soarele bătea cu milă (dacă bătea fără milă aş fi auzit ţipete puternice). Hopa, zic, fu chef la şeful, dar ce caută maşina unor vedete, doar n-au dormit aici? Dau să intru, uşa-ncuiată, bun aşa, las' că mă-ntorc la cea principală (deşi în mod normal, asta se deschide abia după). Surpriză (nu Andreea da?) uşa se deschide, mai ceva, decât la "Iartă-mă", eee şi-abia acum surpriză cu adevărat. Toate camerele pe mine. Mi s-au aprins toate ledurile, toţi piticii erau la datorie, gândesc cu viteză aşa de mare, încât, dacă era radar sigur m-ar fi luat: gata, m-au prins, pe cine n-am supărat (aşa-i mai uşor) şi-acum ce naiba pot să fac? Să încep să mă smiorcăi, să iau privirea numărul 5- câine bătut, sau privirea numărul 2- şi îngerii sunt nebunatici pe lângă mine? Asta e, dacă tot m-au prins, eu tot ma risc, merg până la capăt. Deja mă vedeam cum le fac cu mâna rudelor şi mă gândeam "oi fi lăsat tot ce era de lăsat, prin testament?". Până să-mi încep eu discursul, aud "ooo, ne scuzaţi, credeam că-i doamna". Am crezut că-i o glumă, n-am 70 de ani, nănăiala mea, nu e nici măcar la gleznele ei (deşi eu nănăi live, ea cântă cu cd-ul), norocul lor, că m-am prins eu repede, că totul e pe bune. Sper ca data viitoare (dac-o mai exista) să mă anunţe şi pe mine şeful din timp, să-mi iau treningul ăl' mai bun şi nişte pantofi cu toc. Poate să m-anunţe, dacă eu fug de camere, n-are ce-mi face.