Recunosc, sunt o roabă. Acum nu te gândi că ai rezolvat dilema cărării balastrului, nisipului sau a ceea ce mai ai tu prin ogradă, nu, sunt o roabă, o sclavă. Propria mea sclavă. Am timp de multe, n-am timp să mă plictisesc. Am idei, nu m-a părăsit insipraţia, dar n-am timp să le şi scriu. De fapt timp mi-aş face, dar nu am condiţii. Singură mi-am distrus condiţiile, că am avut încredere în cei de la net. Pentru moment zici că a explodat butelia în cartier (bine că nu avem butelii), mănânc într-o casă, fac baie în alta, dorm în alta şi
pâc-ul meu (adică râşniţă, pe numele lui) e undeva pe jos, într-una din casele astea.
Aşa că pentru azi n-am decât un sfat: dacă aprinzi aragazul să-ţi faci cafea, pune şi ibricul, nu aştepta lângă şi-n momentul în care vrei să pui cafeaua să pui direct pe flacără, că nu iese nimic, poate doar nişte cuvinte pe gură, adresate ţie şi nişte râsete din partea familiei. Clar, mie îmi dăunează somnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."