joi, 6 august 2009

6 August- Schimbarea la Faţă

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" , Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe muntele Taborului în Galileea, ca să se roage. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind înveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu." Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3).
Popular se mai numeşte şi Probejenia sau Obejenia, lumea începe să se transforme. Natura îşi întoarce faţa de la vară şi aşteaptă supusă venirea toamnei. Aşa se face că de acum se răcesc apele, se îngălbenesc frunzele copacilor, se veştejesc plantele, berzele şi rândunelele îşi iau zborul spre alte ţări, iar toate insectele, şerpii şi şopârlele intră în pământ, la căldură. Orice şarpe care nu a intrat încă în pământ trebuie să fie omorât pe loc, căci altfel se transformă în zmeu. Se crede că în această zi, nu-i bine să te cerţi cu nimeni, dar mai ales, nu care cumva să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarele Probejenii. Şi să nu uitaţi că azi se răcesc apele, face "cerbul pipi în apă".
Ce-mi plac mie superstiţiile, dar despre ele altădată, că azi e o treabă serioasă.
Teodora Paunescu Tuca - Blandul Pastor


3 comentarii:

Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."