Moda, eu şi restul lumii

Că spuneam mai devreme despre termoplonjonul kamikaze, bineînţeles că ne trebuia altul şi trimit eu fata la Gospodina şi-mi zice că nu ştie cine e. Şi-mi dau seama că e normal să nu ştie, că ea nu-i de pe aici, n-a ştiut el John. Că mi-am amintit când aveam noi sediul pe acolo şi l-a trimis şeful pe John să cumpere ceva şi el săracul, după ce a ascultat toate instrucţiunile, obişnuit fiind să se ducă la mame şi alte rude după tot ce ne trebuia, a venit şi a zis speriat "dar cine e gospodina, că eu nu o cunosc şi nu ştiu unde sa mă duc?" şi-au râs băieţii de el (cică şi eu de la ţară ştiam- bă baieţi ştiam, că am o vârstă) şi-au mers şi i-au făcut cunoştiinţă cu magazinul. Săracul John, de unde să ştie el că magazinul ăla se chema Gospodina?
Dar nu asta vroiam să vă zic şi am deviat destul, aşa că să revenim.
Deci, cum fata nu ştia unde e, gândesc eu că nu o să mă topească soarele în 10 minute şi mă avânt în cuptorul de afară. Mergând eu agale, îmi dau seama că nu am realizat că afară e iarnă. Degeaba îmi vorbea mie băiatul ăla în ureche (a se citi cască, gata cu vocile, sunt în vacanţă) că-s 32 de grade afară (eu simţeam că-s 80), că eu cred că el nu avea vedere afară şi n-avea nici numărul Romicăi Jurcă sau al lui Busu. Păi altfel nu-mi explic de ce doamnele şi donşoarele purtau cizme sau botine, bolero cu mânecă lungă sau bluze cu mânecă lungă pe sub maieu şi eşarfă. Nu doar cizme d-alea din dantelă, cizme de iarnă. Vruseră ele să imite, dar imitară prost. Aşa că în urma consiliului convocat de urgenţă în junglă s-a decis: de mâine ne îmbrăcăm aşa:


Stela Popescu - Moda