▼
luni, 20 iulie 2009
20 Iulie Sfântul Ilie
În calendarul creştin- ortodox astăzi se serbează Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Acesta era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad. Se spune că tatăl lui Ilie, a văzut oameni imbracaţi în veşminte albe care îl inveleau pe Ilie în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică. E cunoscut ca cel ce a legat ploile trei ani şi şase luni, a înmulţit făina şi untdelemnul văduvei din Sarepta Sidonului, l-a inviat pe fiul acesteia, a fost hrănit de corbi in pustiu, a inlăturat cultul zeului sirian Baal şi a fost ridicat la cer intr-un car de foc.
În credinţa populară se spune că nu ai voie să mănânci mere până la Sfântul Ilie, acum se încearcă nucile şi alunele, se culeg plantele medicinale, iar în ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă şi se rostogoleu. Dacă noaptea visau cânepa verde, era semn că se vor mărita cu oameni tineri. În cazul în care visau cânepa uscată, se spunea că vor avea parte de soţi batrâni.
Oare la toate sărbătorile există o superstiţie legată de măritişul fetelor?
PETRE,PETRE,IOANE SI ILIE
6 comentarii:
Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."
probabil ca da,cam toate sarbatorile au si superstitii legate de maritis, nu cred ca au vreo relevanta dar sunt dragute totusi:)
RăspundețiȘtergereMOOOAAAAA... IAR MI-AM RATAT VISUL CU URSITU' ? :-/
RăspundețiȘtergereAUZI, DA' LA FIECARE SARBATOARE IL POT VISA? :P
:))
PUP.
@MARIA- asta ma intreb si eu.Lucram candva intr-un loc si parca tunase si ne adunase,numai nebuni eram si o dta la Boboteaza ii zic uneia ca am visat-o,chiar o visasem.Am ras toata ziua,au glumit toti ca o sa fie nunta mare intre noi,ii trimiteam bombona si ii ziceam ca sunt cu toata dragostea mea,chiar si ea imi raspundea si glumea.Seara m-a sunat sa ma intrebe daca am vorbit serios in ziua aia.
RăspundețiȘtergere;))
RăspundețiȘtergereNU STIU CUM SE FACE, DA' ATUNCI CAND TRE' SA VISEZ UN FAT-FRUMOS... NIMIC.
IN SCHIMB, IN ASTEALALTE ZILE... AM TOT FELUL DE VISURI... :P
CRED CA O SA FAC O SCHIMBARE: O SA PUN EU ASA... O NOAPTE ORISICARE SA FIE NOAPTEA URSITULUI... S VAD CE VISEZ ATUNCI. >:)
PUP.
AUZI, DA' SI LA BOBOTEAZA SE VISEAZAFETI-FRUMOSI???
RăspundețiȘtergere:O WTF???
@MARIA- pai asa zice lumea, dar stii ce ti-am spus eu ca am visat odata de Boboteaza:))Ma intreb oare daca visez o garnizoana ce o sa fie?!
RăspundețiȘtergere