luni, 29 iulie 2013

Naiba v-a găsit!

From Ana with love, dar n-o scrise ea, nici el, o scrise o persoana "cultă"

Gândul nopţii

Dacă te străduieşti să faci avere, banii tăi vor fi ţinuţi minte.
Dacă te străduieşti să obţii glorie. statuia ta va fi ţinută minte.
Dar, dacă trăieşti pentru alţii, tu vei fi ţinut minte şi vei trăi veşnic în inimile celor cărora le-ai dat dragoste şi speranţă (29 Iulie)

Râsul de Luni

duminică, 28 iulie 2013

Gândul nopţii

O căsnicie fericită reprezinta o relaţi între două persoane, care ştiu să ierte. (28 Iulie)

Duminică egal poezie

A mea
Adrian Păunescu


Cum treci acum şi apa e-n ruine,

şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

sâmbătă, 27 iulie 2013

Ştiaţi că...

   ceasurile mecanice, purtate la mână, se-ntorc dimineaţa?

Sfaturi utile

Rude cu filozofiile de pârâu.

Gândul nopţii

   Deseori este mult mai uşor să faci o treabă aşa cum trebuie decât să explici de ce ai făcut-o. (27 Iulie)

Sâmbăta cu amintiri

Cu plecare de aici.

Folclor de Sâmbătă

vineri, 26 iulie 2013

Gândul nopţii

Când dai celorlalţi din toată inima, Dumnezeu te reumple din inima lui. (26 Iulie)

Bancul de Vineri

Calul şi măgarul prieteni buni stau la o şuetă. Calul:
- Măi măgarul, uite o poză cu mine din 2005, de la campionatul de trap de la Roma, unde am luat bronzul...
- Frumos! Felicitări!
După vreo 10 minute:
- Măgarule, uite o poză cu mine din 2008, de la campionatul de viteză de la Paris, unde am luat argintul...
Măgarul ofticat scoate şi el o poză cu o zebră şi spune:

Mi-e teamă că Doamne Doamne îi lasă în plata lor

  De multă vreme nu mă mai miră nimic, dar sfinţirea asta, mă face să mă-ntreb, de ce nu au propus şi slujba, pentru maşinile din programul Rabla?
  Mi-e teamă, câ-ntr-o zi, vor propune şi slujba obligatorie, pentru animalul de companie, care tocmai te-a părăsit. Precum mi-e teamă, că sfinţirea autovehiculelor va deveni obligatorie.
   P.S- n-am văzut nicăieri scris cum că ar trebui oficiate slujbe la deschiderea "dezmăţului". Asta doar pentru cine are memorie.

Filozofii de pârâu

  Cu siguranţă (d-asta nouă, nu din cea cu liţă) cine a spus, pentru prima oară, despre o persoană, că e "de ţinut la casa omului", a fost o femeie.

Să fie, atunci

În fiecare zi să găseşti ceva amuzant, nu?
Păi, dacă-i şi pe la 8 dimineaţa, în timp ce pleci spre serviciu e şi mai bine, nu?
Să fie, atunci. 

Constatare aberantă

     Prea multe "doamne" folosesc diminutivele (ciorbiţa, fasolică, mâncărică, berică, etc-ică), când nu e cazul, dar niciodată n-o să-i zică sulei, sulicică.

Filozofii de pârâu

 de data asta-ntrebătoare

joi, 25 iulie 2013

Publicita cu accent pe a

    N-am mai zărit o reclamă la tv, de multă vreme. Se duse la culcare si Otv-ul, iar eu n-am apucat să priind reclama aia, pentru un hotel la mare, în care sfârşitul suna aşa ".. la toate astea ai un copil gratis", de parcă primeai bonus un copil, nu era ceva gratuit pentru copilul tău.
     În schimb aud nişte "genialităti" de reclame, la RR Actualităţi.

Alandala, tot hai-hui


Ceva trebuie să fie

Ori maşina lor are aripi, ori nu pricep eu:

Citatul de Joi

"Bunul renume al unei femei se datoreaza tacerii mai multor barbati" (Maurice Chevalier)

Gândul nopţii

Evită să te afli în situaţii tensionate prin stabilirea unor termene lipsite de realism şi a unor ţeluri imposibil de atins. (25 Iulie)

Hai-hui şi alandala

  Poate că v-am spus si-n anii trecuţi despre minunăţia aceasta, dar sigur nu v-am zis "pericolele", care vă pândesc, dacă nu-i ascultaţi povestea.

Concluzia si ideile

     Sau altfel spus, să aberăm:

miercuri, 24 iulie 2013

Gândul nopţii

Entuziasmul nu e un accesoriu în viaţă, ci o necesitate. (24 Iulie)

De la Blond vin durerile

"Mult necaz este în jur, multă minciună
Iar s-adună norii a furtună
Supărat,..."

Aer condiţionat

   Primit cu o condiţie: să dai din mână.
   Recunosc, vara-mi e nelipsit de ani de zile. De vreo cinci, îmi tot dau aere cu unul vechi, dar totuşi nou, primit peste ţări, dar dintr-o ţară cu mări. Zilele trecute am auzit la Radio România Actualităţi şi povestea lui şi poveştile ţesute-n jurul lui. Ahhh, nici nu gândiţi, unde m-a dus imaginaţia, atunci când am auzit şi că ar avea/ ar fi avut un limbaj aparte.
     Evantaiul. Atât de necesar uneori, atât de secretos, odinioară şi-atât de 

Poza de Miercuri


marți, 23 iulie 2013

Gândul nopţii

Raiul nu este numai o destinaţie finală.Este şi o stare a minţii şi a inimii, stare pe care o putem trăi aici şi acum, dacă deschidem inimile către dragostea lui Dumnezeu şi o impărtăsim cu alţii. (23 Iulie)

Filozofii de pârâu

Diferenţa dintre om şi urs e căcatul.Oamenii-l adoră, urşii îl detestă.

Muzică de Marţi.13

luni, 22 iulie 2013

Gândul nopţii

Fereşte-te să fii făcut KO în ringul de box al vieţii, învăţând să preiei loviturile. (22 Iulie)

Traducerea, vă rog

Ştie cineva explicaţia?

Ştiaţi că?

 Eu aflai de câteva zile.

De ce a câştigat Petrolu' meciul cu Vikingur Gota?

Ştiam c-or să câştige, de când l-am văzut păşind pe porţile stadionului. Am încercat să-l pozez, dar între mine şi el, era Vivi Răchită. Probabil avea impresia, că vreau să-l pozeze pe el, de nu se dădea din cadru. Nu, nu asta doream, dar l-aş fi-ntrebat de ce îsi chinuie aşa masina. Dimineaţa viitoare-n care ni s-or intersecta drumurile, am s-o fac. Am să-l întreb şi poate-i şi pozez maşina (la asta mă gândesc de ceva vreme, dar musai să aflu şi răspunsul), dar deja am lăsat de mult în urmă ideea principală.
  De ce i-au bătut petroliştii pe cei din Insulele Feroe?
  Uite, d-aia:

  

Râsul de Luni

duminică, 21 iulie 2013

Regulamentar

şi frumuşel, la rând.

Fiecare cu limba lui

În traducere liberă:

Gândul nopţii

Când te rogi, faci legătura cu sursa inepuizabilă a puterii lui Dumnezeu. (21 Iulie)

Dacă vreodată

 Sau cum s-ar zice, în umbra marelui urs.

Duminică egal poezie

OM
Radu. D. Rosetti

Te-a inselat o dulcinee
Si-n mandria-ti de barbat:
« o femee-i tot femee ! »
Strigi cu glasul revoltat.
O`nselasi amar la randu-ti
Fara frica de pacat
Si s-a dus plangand, zicandu-ti
« un barbat e tot barbat ! »
Oh ! barbat, femee….glume !
Si de glume sunt satul…
Cui ti-o face rau pe lume
OM sa-i zici – si e destul.

vineri, 19 iulie 2013

Gândul nopţii

Ascultă cu inima,nu doar cu urechea. (19 Iulie)

Bancul de Vineri

Într-o noapte, un irlandez care băuse prea mult conducea către casă şi, bineînţeles, maşina oscila violent dintr-o parte a drumului în cealaltă.
Un poliţist îl opreşte.
- Aşadar, de unde vii?
- De la cârciumă, evident, îngână beţivul.
- Păi, ai cam băut în seara aceasta.
- Bineînţeles, răspunde mândru beţivul.
- Dar ştii că, la ultima intersecţie, soţia ta a căzut din maşină?
- Oh, slavă Domnului, suspină beţivul. Credeam că am surzit.



joi, 18 iulie 2013

Gândul nopţii

Fiecare dintre noi are un gol in inimă,care poate fi umplut doar de Dumnezeul nostru. (18 Iulie)

Citatul de Joi

  1. Un bun și sigur prieten e conștiința ta: n-o ucide, ci las-o să moară odată cu tine. Nicolae Iorga

marți, 16 iulie 2013

Exil, exil, dar să ştim şi noi

unde

De la fb adunate

Şi aici aberate

Dă mamă cu biciu'-n mine

Când văd "fanii" ce dau bine

Dileme mov

   Spun unele, c-ar fi indicat, pentru îngrăşare un anumit tratament.

Muzică de Marţi.13

Gândul nopţii

Credinţa ştie nu doar că Dumnezeu poate, dar şi că vrea. (16 Iulie)

duminică, 14 iulie 2013

Răţuşca cea urâtă

sau fratele vitreg?

Gândul nopţii

Mândria este precum săritura cu coarda elastică; după senzaţia de extaz de la început urmează o mulţime de suişuri şi coborâşuri, pentru ca în cele din urmă doar să rămâi atârnat acolo. (14 Iulie)

Duminică egal poezie

Umbra
Adrian Păunescu


Eu, umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu

Fumatul interzis

Dar nu pentru toată lumea:

vineri, 12 iulie 2013

Gândul nopţii

Să pui nevoile celorlalţi înaintea nevoilor tale este cea mai rapidă şi mai sigură cale spre fericire. ( Iulie)

Bancul de Vineri

Profesoara le da ca tema elevilor , ca a doua zi sa spuna fiecare cum a venit pe lume.
A doua zi ceilalti copii... unu ca l-a adus barza... altu ca l-a adus pelicanu`....
Bula :
- Pe mine m-a adus feribotu .
- Pai cum mai Bula sa te aduca feribotu?

joi, 11 iulie 2013

Citatul de Joi

"Una din prejudecatile lumii noastre este de a pune eticheta, de a clasifica totul; oamenilor li se pare ca au si inteles ceea ce au clasat."

Gândul nopţii

Viaţa e o serie de reacţii în lanţ.Fiecare eveniment îl influenţează pe următorul.Poate că vei reţine doar rezultatul final, da de fapt, toate micile alegeri ,pe care le faci zilnic sunt cele care te apropie sau te îndepărtează treptat de un anumit scop. (11 Iulie)

miercuri, 10 iulie 2013

Ori, ori

E o găină pe paharul acesta?

Câte colţuri are o stea?


Pentru că eu aşa l-am văzut, o stea:

Gândul nopţii

Deschideţi inima la necazurile aproapelui şi necazurile tale vor fi mai uşor de suportat. (10 Iulie)

Ai dracu' nemţi au fost românii (2)

Ce-avem noi, aici?

De bun simţ

       Acum, să vedem, câţi dintre cei care se dădeau acum un timp, petrolişti, vor mai scrie cuvinte de bine, despre Petrolul?
        Mi-aş dori să citesc mâine seară, cuvinte de bine, despre meciul Steaua-Petrolul, scrise de un petrolist, care "se lăuda" şi când cereau "să vină cupa la Ploieşti".
     

Poza de Miercuri


marți, 9 iulie 2013

Am ceva bun

Ceva bun, bun
şi nu-i melodia Paulei Selling şi-a lui Fodor
e doar ceva delicios:

Sărbători fericite!

Să v-aducă Moşu'  "vedenii" ca ale mele!!!!


Îl tot văd Duminicile, prin Ploieşti:

Muzeul sării

Slănic- Prahova.
Program până la 19. La 18:20 vorbeam singură la poartă, aşa că poze din muzeu,când s-o putea.
Până atunci, poze din magazinul cu amintiri.
Repet; muzeul sării

Gândul nopţii

Concentrează-te asupra rezultatului şi nu asupra problemelor imediate.(9 Iulie)

Lanterna şi surorile

Lanterna

Muzică de Marţi.13

luni, 8 iulie 2013

Mirosul primăverii, în zilele de toamnă, din vara asta

Ce de cuvinte are titlul 

Gândul nopţii

Dintre toate lucrurile, pe care le dăm unui copil, cuvintele trebuie să fie cântărite cu cea mai mare grijă. (8 Iulie)

Râsul de Luni

Râsul de Luni

Nimicuri

 Eu când vreau să dau exemple negative copiilor, mă dau pe mine.
Celor mici le spun că, dacă nu mănâncă tot, vor ajunge ca mine.
Celor mari le zic că pixul uneori e mai important decât stiloul. Depinde la care te "abonezi" ca să treci hopul.

Da' în zarzăr nu se poate?!

 Aşadar, dacă dai un răspuns oarecum şi oarecare, s-ar spune că vorbeşti în doi peri. Aha, dar dacă ai vorbi în doi duzi, n-ar suna mai cristalin? Întreb şi eu, nu dau cu pietre.

Mai mereu

Uneori am impresia,că-n mine zace un scoţian. Altfel nu văd de ce s-ar minuna multe femei, că mă-mbrac în rochie sau fustă.

duminică, 7 iulie 2013

Înainte, marş!

    Eu tot zic că de la cap pleacă toate.

Filozofii de pârâu

  Ca să fie de temut, unii oameni ar trebui să facă precum trenul, când ajunge la trecerea de nivel fără bariere, şi proştii se tot încumetă să treacă, pentru că şuieratul trenului din gară e nimic pe lângă şuieratul trenului în astfel de cazuri.

Nişte imaginaţie

cu ajutorul altora

Ai dracu' nemţi au fost românii

sau inventivi

Ptiuuuu!

"De-o fi de fată mare
Să-i crape ţâţele..."

Gândul nopţii

Să fii o persoană mai buna decât duşmanul tău şi să fii binevoitor mai ales când el nu este. 7 Iulie

Duminică egal poezie

 Ani şi vârste
Geo Bogza
Cineva din mine, căruia nu i-a rămas străină nici o suferinţă 
Are, de când mă ştiu, şapte mii de ani.

Cineva din mine, care nu se lasă corupt de glorii deşarte 
Are, cu tot mai multă îndărătnicie, şaptesprezece ani.

Iar vârstele obişnuite ale vieţii omeneşti 
Nu îmi ating în nici un fel esenţa.

Am avut toată viaţa şapte mii de ani, 
Dar trecând prin ispitele şi ticăloşia lumii,

Iconoclast şi tot mai plin de revoltă, 
Am să mor de şaptesprezece ani.

sâmbătă, 6 iulie 2013

Gândul nopţii

Trandafirii îi găseşti în tufişurile pline cu ţepi.
Poeziile cele mai frumoase izvorăsc din inimi frânte.
Din coconul strâmt se naşte fluturele în splendoarea lui.
Doar după ce ai ajuns în vârf de munte poţi admira un peisaj ca rupt din basme. (6 Iulie)

Doar de silă, aşa

   Uite d-aia, d-aia mi se face lehamite uneori de sistem.
   Un nea de vreo 46 de ani aproape împliniţi a fost muşcat de un şarpe şi a sunat la Salvare. N-a venit una, ci au sosit două. Şi-n timp ce prima aştepta la poarta omului, el urca în zigzag de la câşmă (şi-o fi făcut omul curaj, nu zic nu).
    Dar cum pentru aşa ceva sosesc şi prompţi şi pregătiţi si dacă ai nevoie de salvare ca să transporţi un bolnav acasă, în week-end, nu e posibil?!?!

  Anul trecut nea acesta a chemat Salvarea, pentru o căpuşă... şi Salvarea s-a deplasat imediat.

Sâmbăta cu amintiri

Cu plecare de aici.

Folclor de Sâmbătă

vineri, 5 iulie 2013

Să curgă încet şi bine

Ieri la patiserie, doamna "mă apostrofează" din nou:
- eheee, păi, tu când te-ngraşi fetiţă?
 - eheee, sper că-s pe drumul bun, chiar daca niciodată n-am fost altfel, doar vreo două kilograme am avut în plus. Mă-ncap şi pantalonii din clasa a VIII-a, dar aş vrea să mă îngraş.
   - dacă ar fi simplu, ţi-aş da de la mine, dar aşa îţi recomand drojdia de bere de la naturiste, nu de la noi, că ce punem noi în ele, acum, nu mai e drojdie de bere.

Azi la un magazin de specialitate:
"înainte de a le stropi, daţi pe frunzele de varză cu aracet, lipici sau bere, pentru a se lipi soluţia".

Eu zic, că-i mai bine să curgă, dar apreciez sinceritatea oamenilor.

Să curgă încet şi bine

Ieri la patiserie, doamna "mă apostrofează" din nou:
- eheee, păi, tu când te-ngraşi fetiţă?
 - eheee, sper că-s pe drumul bun, chiar daca niciodată n-am fost altfel, doar vreo două kilograme am avut în plus. Mă-ncap şi pantalonii din clasa a VIII-a, dar aş vrea să mă îngraş.
   - dacă ar fi simplu, ţi-aş da de la mine, dar aşa îţi recomand drojdia de bere de la naturiste, nu de la noi, că ce punem noi în ele, acum, nu mai e drojdie de bere.

Azi la un magazin de specialitate:
"înainte de a le stropi, daţi pe frunzele de varză cu aracet, lipici sau bere, pentru a se lipi soluţia".

Eu zic, că-i mai bine să curgă, dar apreciez sinceritatea oamenilor.

Bancul de Vineri

Vine o femeie la ginecolog:
- Doctore, eu am aproape 30 de ani, dar mie încă nu-mi crește părul pubian.
Doctorul mirat întreabă:
- Straniu…. Dar de câte ori pe zi faceți sex?
- Păi, când și cum, câteodată 20 alte ori și 30…
Doctorul și mai mirat:

Gândul nopţii

  Momentele petrecute în mijlocul creaţiei lui Dumnezeu pot să îţi facă foarte mult bine.Cel ce le-a făcut pe toate vrea să te ia de mână şi să te invite la o mică plimbare. (5 Iulie)

De ce nu?

       Dac-ai zis cuiva că te-ai căcat în sus ca raţa (eu nu ştiu, dacă raţa face treaba asta, dar are mama o vorbă) şi te-a zărit cineva, până la următoarea căcare, deja se ştie cu tot cu înflorituri. Ei bine, asta vreau să aflu: de ce cu înflorituri? De ce le înfloresc oamenii şi nu le înfrunzesc? Păi, petalele florilor sunt mai puţine decât frunzele pomilor, de ce nu le-or acii ca la conifere, măcar?

Cu traducere, vă rog

      Dum, dum, dum şi la, la, la tot auzeam, când era rândul postului de radio comercial, la serviciu. Şi-o lălăiam şi noi la refren, până-ntr-o zi, când într-un moment de linişte spuremă au auzit printre altele "oleacă de smântână". Ăăăă? Adică cum, adică ce? Asta de unde-a apărut, hai cu versurile "pă net" că nu-i a bună.
        Şi-nţelesi mesajul, înţelesei şi unele cuvinte, dar ce mama lui e găleacul ăla, din piesa Innei si-a celor de la Carla's Dreams, că-mi dă cu radical orice aş zice?
       P.S- habar n-aveam cine-s interpretii, noroc cu "femeile moderne".

joi, 4 iulie 2013

Citatul de Joi

Când mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu" . Alexandru Lăpuşneanu

Filozofii de pârâu

  O să vină ziua Mădălinei Manole, iar s-or da preabuniicreştini cu mintea de ecranul televizorului şi-or începe, printre altele, că vezi Doamne, văduvul acela n-o făcut cruce şi alte cele. Păi, se cam bat între ele, "regulile" preabunilor cu dorinţa lor. Nu zic ei că până la 7 ani, sinucigaşii "nu au dreptul" la pomeni, cruce şi altele?!?!

Gândul nopţii

Cum poţi realiza o schimbare? Lăsându-l pe Dumnezeu să te schimbe mai întâi pe tine. (4 Iulie)

Ar fi o soluţie

  Dacă mă las de ţigări, pot să mă iau de bărbaţi?

Pentru femeile deştepte şi bărbaţii cu mintea liberă

  Femeie ai habar ce-i aia menopauză?

D-aia n-are cucul parteneră

   Fără introduceri lungi, în care să vă spun, unde-ntâlnesc astfel de oameni, dar

Eu aşa am priceput

  C-aşa-s eu, Cănuţă om sucit

miercuri, 3 iulie 2013

Aberaţii

Ziua-mi zboară aberaţiile prin cap, precum stolurile de grauri la cireşii oamenilor şi-mi aterizează unele, pe gură, precum porumbeii la concursuri.
Noapte vin la pc, îl pornesc şi...

Gândul nopţii

Dacă trăieşti ca să faci pe plac oamenilor,ai toate şansele să nu-i mulţumeşti nici pe oameni, nici pe Dumnezeu.Dar dacă trăieşi ca să-i faci pe  plac lui Dumnezeu şi lui îi va face plăcere să te ajute să îi mulţumeşti pe cei care într-adevăr merită să fie mulţumiţi. (3 Iulie)

Poza de Miercuri


marți, 2 iulie 2013

...

   "Nu cumva e si vina noastra ca incidenta cancerului a crescut alarmant? Nu cumva, pe fondul indolentei noastre, niste nenorociti ne otravesc aerul, apa, alimentele, viata, cu niste chestii care provoaca atat de rapid, cancer? Cancerul nu se ia, ca raceala. Ceva il provoaca... Mult mai multe găseşti  aici. "

O dilemă filozofică sau o filozofie de pârâu?!?

  Auzii că există un grup, pe fb, numit Alături de Gigi B.
Atunci să le urăm "Drum bun", nu?

Muzică de Marţi.13

La firul ierbii

 de acasă sau de oriunde, dar nicăieri nu-i ca...

Gândul nopţii

Fiecare rege a fost odată un prunc neajutorat, fiecare stejar a fost odată o mică ghindă, fiecare val învolburat pe mare doar o mică fremătare şi fiecare clădire maiestuoasă doar o schiţă pe hârtie.Mai important decât unde eşti astăzi este încotro te îndrepţi. (2 Iulie)

luni, 1 iulie 2013

Râsul de Luni

Gândul nopţii

Dragostea e un miracol, e atingerea raiului. (1 Iulie)

Pe principiul "faci şi fugi"

  Văzui ieri coadă la Loto. Din cauză de coadă văzui şi vitrina, dădui rew şi "camera, telefonul,camera,telefonul,camera,telefonul?", hmm, telefonul, că mi-o iau.

Bine

profesional

Scria şi profesional pe undeva,dar facui pe fuga,cu telefonul,ca-mi era teama da nu-mi dea una cu umbrela.