luni, 31 octombrie 2011

Cu parfum de copilărie

"Eu sunt copilul ce viseaza
In orice noapte numai cai.
Salbatici naravasi si tineri
Trecand spre mine in alai.
......................................
Ii vad in bezna noptii mele
Cu insomnii fara temei
Si mi-e atat de dor de dansii
Cum numai grecilor de Zei.
 "

Rasul de Luni

Cerb răsfăţăt de la Sala Sprorturilor :)

duminică, 30 octombrie 2011

A socializa

Sau cum vreţi să îi spuneţi.
Primii la una dintre postările de mai devreme, un comentariu şi am mers să văd cine e.
Ciudat, cândva, unul dintre cele două bloguri i le urmăream, dar am văzut că n-a mai scris nimic de atunci.
Nu ştiu de ce sau ce m-a împins, dar am dat click pe pagina de facebook a celei, despre care scrie in ultima postare. Poate faptul că nu de mult asistam la o discuţie despre ea.

Octombrie


Duminica egal poezie

O ramură întârziată 
Octavian Goga

Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată,
Când toamna palidă coboară,
Într-o grădină despoiată,
O ramură întârziată
Ce-a înflorit a doua oară?

Life in pictures

Cu plecare de aici.
O luptă.

vineri, 28 octombrie 2011

Care şi de ce?

Cică pentru unele ar fi vinovată mâna lui Dumnezeu? Care mână? Dreapta, stânga? Şi de ce? De ce nu şi mintea Lui sau un picior?

Bancul de Vineri

Un bătrânel avea impresia că băbuţa lui nu prea mai aude şi se
gândeşte să o testeze.
Merge într-un colt al camerei şi spune: - Auzi?
Bătrânica nici o reacţie.
Mai face bătrânelul doi paşi şi spune iar : - Auzi?
Bătrânica iar fără reacţie.
Se duce bătrânelul lângă ea şi spune: - Auzi? 

Schimb de experienta intre recenzori

Un grup de amici, un cuplu , doi fraţi şi recesământul.
Sora cu soţul plecaţi cu inventarul la sat, soţia şi fratele plecaţi la oraş.
Seara la răcorirea creierelor.

joi, 27 octombrie 2011

Dragă Moş Crăciun

Ţi-aminteşti că în Iulie am găsit o scrisoare adresată ţie?
Ţin să îţi spun că şi postarea asta se afla în Drafts, numai intro îl scriu acum.
Aşadar să ataşăm scrisoarea ca să vadă şi Cris-Mary ce vreau eu din sacul tău.

Discriminare

Avui nevoie de curând, de o adeverinţă, că-s aptă de muncă şi nu-s o lepră, de la medic. O luai, îmi ceru 10 lei.
La nici cinci zile, un amic avu nevoie de aceiaşi adeverinţă. O luă, îi ceru 5 lei.
La o săptămână, un alt amic ceru şi el. Primi, îl costă 10 lei.
Bă, ce pana pescăruşului, asta-i discriminare. Întâi crezui că face între femei şi bărbaţi. Cu siguranţă, n-am fost numai noi trei, doritori de adeverinţe, ca să fie unul 10, unul 5, aşa că singura discriminare e între grăsuţi şi slabi. Pentru slabi 10 lei, pentru grăsuţi 5 lei.

Discuţii

Discuţie între patru vânzătoare, într-un magazin situat ultracentral:
prima- ...şi la mine, când am făcut nunta, în weekend-ul ăla a fost frig şi apoi toată săptămâna a fost frumos şi weekend-ul următor la fel.
a doua - da, dar ea face în Octombrie
a treia - şi săptămâna anterioară?
 prima- a fost frumos... şi eu tot în Octombrie, pe 26, ieri am făcut 20 de ani.
a patra- şi aţi băut şampanie, pentru aşa o zi, ieri? Ca să marcaţi evenimentul.
prima- am băut, pe dracu.
a doua- dar vinete aţi mâncat?
prima- nu....
Şi n-am habar ce a urmat, dar care-i treaba cu vinetele? E vreun ritual ca la aniversarea de douăzeci de ani, să îmbuci vinete?

Filozofii de pârâru

Întotdeauna e bine să faci două CV-uri, unul pentru angajator şi unul pentru angajaţi.

Citatul de Joi

Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa. – Nicolae Iorga

Un altfel de Dumitru

Dacă ieri a fost Sfântul Dumitru şi azi e Sfântu Dumitru cel Nou, însemnă că cel de ieri a fost cel Vechi? Şi mai înseamnă că ieri s-au sărbătorit cei mai în vârstă şi azi cei mai tineri? Ca bebeluşii nou năşcuţi?!?!
Ce ţi-e şi cu Dumitru, are două zile ca Maria.
Aloo, ăia cu religia, n-am chef de comantarii, precum că o să ard în focul iadului şi alte cele, o ştiu prea bine, mai bine decât mă ştiţi voi pe mine, aşa că mai bine fără.

miercuri, 26 octombrie 2011

Ce ne învaţă muzica?

Să trăim ca-ntr-o telenovea.
Ştiţi că mă obsedează o melodie? Dacă nu ştiţi, aflaţi acum.
Ei bine, mă obsedează melodia asta

Constantin

Bietul băiat.
Un pămpălău? Un fraier păcălit de astfel de femei?
Aşa s-ar crede din melodiile astea:

Atat

Daniel Iancu-Mitica nemultumitul
 
 
Sănătate şi să fii cuminte!

Dileme

Nu că m-aş strofoca prea mult să înţeleg, dar am o dilemă totusi.
Sâmbătă, la ora stabilită, am răspuns la întrebările de inventariere din mai multe prisme şi cea de persoană singură şi cea de căsătorită (nu, nu m-am măritat între timp) şi niciuna n-a fost legată de prima putere din casă.

Poza de Miercuri

Ai zâmbit azi?

"Eşti frumoasă, ai un râs minunat şi degeaba vrei să pari altfel" i-a zis într-o seară şi ea l-a crezut.
"Ai ochi frumoşi, dar dincolo de ochi eşti tu" şi ea iar l-a crezut.
"Nu-ţi cer nimic din ceea ce nu vrei, doar o aventură de o zi" i-a zis ea cândva şi el a fost de acord
Şi-ntro zi şi-au dorit să finalizeze discuţiile lor, dar la fel ca într-o altă zi, discuţiile au rămas nefinalizate şi-a intervenit destinul.

marți, 25 octombrie 2011

112 urgenţă

Alo, Salvarea!
Cum naiba să vină o ambulanţă mai repede de 26 de minute, la depărtare de doar un kilometru faţă de staţia de salvare (dacă vrei detalii, găseşti aici), când o doamnă dispeceră de la Serviciul de Ambulanţă Prahova stă şi dă telefoane anonime, în nopţile, când e de serviciu? Cum?!?!?
Culmea, era de serviciu şi în noaptea respectivă.
"Nebune minţi a făcut Dumnezeu şi le-a numit femei"- asta-i din Haiducii lui Şapte Cai.

Pe bune?!?!

Eu nu-s o persoană bună, cu bun simţ si alte calităţi d-astea. Nu, eu dacă m-ai jignit şi cred că meriţi să îţi ofer din atenţia mea o fac, tot jignindu-te, deşi poate nici n-ai habar.

Ghici

Mă trezesc cu el în fiecare dimineaţă şi culmea chiar începe mereu pe placul meu, câteodată şi adormim împreună, deşi asta se întâmplă mai rar. Facem schimb de păreri uneori şi, deşi nu ne înţelegem mereu, ne respectăm reciproc.

Intrebare

Scurtă şi concisă.

Muzica de Marti 13

The lion sleeps tonight
 
 

luni, 24 octombrie 2011

Suzana mon amour

V-amintiţi de Suzi?
Poate voi nu, dar eu da, zilnic.
Şi da, contrar a ceea ce cred unii e exact ca la oameni, nu poţi înlocui o persoană dragă pierdută, dar poţi măcar să îţi alini sufletul cu alt suflet.

Let's do it Romania


Un mes después (adicătelea cam aşa ar suna într-o telenovea)

Ai zâmbit azi?

I-au spus "nu te ingrijora decat daca sunt peste 50 şi ajungi la sub 45" şi nu s-a îngrijorat.
A ajuns la peste 50, mult peste 50 şi e şi sub 45, dar tot nu s-a-ngrijorat.
Ai zambit azi?
Mâine să nu fie prea târziu.

Rasul de Luni

Toma Caragiu - Administratorul de bloc
 
 

duminică, 23 octombrie 2011

Când la femei le vin idei...se-ntreabă

"Când la femei, le vin idei
Apar probleme şi la zei
Sar scântei
Când la femei le vin idei"
Şi acesta a fost Motto, acum pe scurt ideea şi dilema, în acelaşi timp.

Culmea internetului

Să scoţi netul acum un an, pe motiv că nu îţi mai e util (de fapt să nu mai plăteşti netul şi să ţi-l scoată ei), să-l reintroduci acum 4 luni, realizând cât de mult îţi lipseşte, să descoperi că pentru a şi funcţiona ai nevoie de un Cd cu drivere şi...

Duminica egal poezie

Se-ntorc iar zilele noroase
St. O Iosif


Se-ntorc iar zilele noroase,
Cu negurile somnoroase,
Și-amurgurile timpurii —
Vin diminețile urâte
Și nopțile posomorâte
Și lungi, și negre, și pustii...

Copacii, despuiați și jilavi
Și triști ca cerșetorii schilavi,
Gem biciuiți de vânt și ploi —
Podoaba lor de-odinioară
O zdreanță putredă-i ce zboară
Și-i tăvălită în noroi...

Veni-vor zilele senine,
Vor râde florile-n grădine
Sub arcul cerului senin...
Veni-vor toate iar, știu bine...
Ci eu, cu toamna care vine,
M-aș duce, ca să nu mai vin...

Life in pictures

Cu plecare de aici.

vineri, 21 octombrie 2011

Bancul de Vineri

Un tip care se cam plictisea acasa merge sa isi cumpare un papagal. Vanzatorul ii spune:
- Daca ii rupeti o pana alba, va vorbi frumos, daca ii rupeti una neagra va vorbi urat.
Ajunge omul cu papagalul acasa, si dupa un timp isi aminteste ce ii spusese vanzatorul in piata.
Ca sa-l testeze, i-a rupt o pana alba si una neagra ... 

joi, 20 octombrie 2011

Umbra

Umbrele, poeziile, unele, altele
mi-amintesc
de-o umbră, de-o clipă, de nişte ochi, de o poză, de nişte poze ale mele, de curaj, de nebunie, de nişte întrebări, de nerăspunsuri, de fugă, de rătăcire, de ascundere, de teamă, de o vânătoare de pescăruşi, de-un pariu sau poate nepariu, de ... nici dracu (fără articulare şi cu scris italic, că nu-i vorba de Michiduţă) nu ştie.

Ce n-ar trebui să lipsească din nicio baie

Unu: reţineţi că pe mine, dacă mă apucă starea aia, în care consider că e musai să fac curăţenie, poate să fie şi 1 dimineaţa şi Marţi, eu încep şi gata. Da, da, termin ce am început nu las aşa, dar n-am nevoie de ziua de Sâmbătă, pentru a face curăţenie. Condiţia: să nu deranjez pe nimeni şi cum persoanle, care împart cortul cu mine se împart în două categorii-una doarme între 21 şi maxim 1, iar cealaltă n-are nicio treabă cu zgomotele, când doarme- poţi să scapi polonicul pe gresie, că nici măcar nu schiţează vreo mişcare- sigur nu le deranjez.

Citatul de Joi


Dacă râzi de greșelile pe care le faci s-ar putea să îți lungești viața. Dacă râzi de greșelile altuia s-ar putea să ți-o scurtezi.” Cullen Hightower

miercuri, 19 octombrie 2011

Azi. Şapte

Azi prinsei în trecere o ştire la radio.
Azi.Şapte. Şapte ani
Liviu Vasilica si Zinaida Bolboceanu
 
 Vezi  mai multe  video    din   muzica

Poza de Miercuri

Reclame, anunţuri şi învăţăturile lor

Era o vreme, când îmi plăceau reclamele.
Acum, rar se nimereşte vreuna, care să mă gâdile. Bun, ce-i drept şi tv-ul e băgat în seamă numai pentru anumite emisiuni şi recunosc, de multe ori le prin mai mult ca înregistrări pe net, dar tot mai aud câte una, mai ales când stau în bucătărie (vă rog să citiţi bine stau în bucătărie, că n-am zis nimic de gătit).
"Maria nu mi-a dat cămaşa înapoi"- aha, nesimţită, ce să mai, dar cine te-a învăţat că se împrumută haine? Şi Maria?!?! Pe ea cine a învăţat-o că doar, dacă te caută posesorul unui lucru, trebuie să-l returnezi? Hai, că apare o soluţie magică (pe cuvânt, dacă am reţinut la ce fac ele reclamă) şi gata, fetili se împacă, dar de ce a fost nevoie de o terţă persoană? Ăăăa, aud? Cum rămâne cu greşeala recunoscută? Ăăăă, aud din nou? Că eu învăţăi din reclama asta că ori aştept ca cineva să uite de lucrul, pe care mi l-a dat, ori dă-i Doamne să apară o salvare, că până atunci evit persoana.
Doi: la postul de radio, despre care spuneam, un anunţ sună cam aşa "cauţi de lucru? Firma S angajează bla, bla, bla...". Asta nu-i nimic rău, mai ales pentru vremurile, pe care le trăim, dar mie-mi sună mai mult a reclamă decât a anunţ. De ce? Simplu, pentru că şi acum doi ani, şi acum un an şi zilnic, anunţul sună la fel şi să nu-mi spuneţi mie că angajatorii aceia chiar n-au găsit angajatul model, mai ales că e în domeniul curăţeniei.

Sunt o femeie frumoasă

Da, sunt o femeie frumoasă.
Şi nu mă refer la ochii mei. Nu, pentru asta n-am niciun merit. Oamenii-mi spun ca am ochii frumoşi, ciudat, eu îi văd doar nişte ochi, dar ce e important e că îi văd. N-am niciun merit pentru asta, sunt doar o moştenire genetică, apărută de undeva de departe (tatăl tataielui meu i-a avut aşa cândva). Oamenii nici măcar nu mă cred că nu ştiu ce culoare au, atunci când îmi fac complimente, dar nu-i niciun bai, cine vrea să priceapă o face.Nici măcar cu machiajul, nu-i ajut să iasă în evidenţă.
Am nişte coate fantastice, hmm, nu mi le admiră nimeni. Despre pistrui nici nu mai zic, am, câţi nu ştiu, dar am, nu-i vede nimeni, că-s ochii mai zglobii.

marți, 18 octombrie 2011

Miruna

Fiecare om are glumele lui cu alţi oameni. Glume înţelese doar de el şi ceilalţi oameni (cei cu glumele).Şi la astfel de glume râd, normal, şi râd şi râd, iar ceilalţi se tot întreabă de ce şi unde e virgula, de nu le dă şi lor rezultatul la fel.

Dacă nu v-aţi întrebat încă

Hai, recunoaşteţi, voi cei cu vechime pe aici, că vă era dor de o întrebare existenţială.
Nu?! Nu vă era dor? Nu-i bai, eu tot o adresez:

"Hasta la vista beibi"

Vine un moment în viaţă, în care hop, gataaaaa, pică fericirea/năpasta pe capul tău si nu te laşi până tu şi ea sau tu şi el, depinde de caz, nu deveniţi una singură. Una familie, aşa ca o completare, pentru neînţelegători.
Şi nu ştii cum să-ţi afişezi fericirea asta, cum să mulţumeşti Domnului şi cum să îţi arăţi tu dragostea pentru jumătatea ta tuturor, numai că trece o altă vreme, cu bune şi rele sau numai cu bune sau rele, depinde tot de fiecare şi jumătatea parcă nu s-ar mai îmbina la fel, parcă n-ar mai fi nici măcar sfert. Hai, că poate totuşi se schimbă, hai că uite ai ajuns să nu vă mai cunoaşteţi. Na, ce poţi să faci acum? Unul în stânga, altul în dreapta, o strângere de mână, urări de bine şi "hasta  la vista beibi".

Muzica de Marti 13

Ilie Micolov & Corina Chiriac - Romanta pentru o iubire veche
 
 

luni, 17 octombrie 2011

Din minunile tehnologiei

Bun, dacă voi îmi spuneţi cum poate un telefon să sune fără a avea acumulator, poate mă învăţaţi şi cum să fac să descopăr un/o anonim/ă, care tot stă şi-ascultă muzica, pe care vreau eu să i-o pun, de la celălalt capăt.

Un fel de ceva

De ce li se întâmplă necazuri unor persoane publice ?
Ca să aibe subiect de discuţie la lăptărie ţaţă Veta cu nea Ion,
ca să aibe cum lungi vinul fiert la terase John şi Ludmila,
ca să aibe cum socializa luma în mijloacele de transport,
ca să fie pline de animaţie cancelariile şcolilor şi birourile
ca să aibe şi copiii eminenţi subiect de discuţie în pauze
ca să aibe ce discuta Leana şi cu Eufrosina la cafea
ca să aibe la ce gândi şi Georgel, când stă relaxat pe budă
ca să poată schimba unii soţii măcar şaipişte cuvinte între ei
ca să
ca să
ca să

NU, nu d-aia şi MI-E O MARE LEHAMITE!

Rasul de Luni


Faci primul pas necugetat
Şi te gândeşti că-i bine
Dar ai uitat de mine

Nişte ele, nişte oameni şi un rezultat.


duminică, 16 octombrie 2011

Aşa nu

În timp ce da

Din beneficiile Electricii

Noi n-avurăm curent electric în seara asta. Nu ştiu cât, că mult timp am lipsit, dar o perioadă am încheiat-o aşa:

Nori

De azi.
Sunt multe.
 foarte multe

"Şauorma"

Recunosc, întâi am făcut poza, că m-a atras fundiţă, apoi am asociat cu numele.
Mulţumim pe această cale RAPT-ului, care are tonetele închise Sâmbăta şi Duminica şi singura modalitate, de a-ţi procura un bilet de călătorie e un chioşc de ziare. Asta, dacă ai norocul să găseşti vreunul deschis. Dacă nu, faci ca alţii, o iei la pas şi uite-aşa descoperi şi frumuseţile vitrinelor.

Duminica egal poezie


Nervi de toamnă
de George Bacovia
E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Life in pictures

Cu plecare de aici.

vineri, 14 octombrie 2011

Cu ce-s mai "jmecheri" credincioşii din Iaşi faţă de restul credincioşilor

Şi când spun credincioşi mă refer la cei creştini ortodocşi, cei ce au dat năvală la moaştele Paraschevei (apropo, până acum ceva vreme era Sfânta Paraschiva).
Că au dat năvală, că n-au dat habar n-am, dar aflu eu Luni la serviciu, fără să vreau, în schimb să vedem cu stă treaba cu jmecheria.

Una pe săptămână

blana de urs covor- dimensiunile? Nu, din pacate nu, dar daca vrei din blana de oi sau iepuri,gasim ceva,
 cu siguranta.
colanti strada curve- de ce de stradă? Vrei să arăţi ca ele sau vrei să îţi procuri chiar tu?
egări- ce culoare? 

Bancul de Vineri

Un mos de 80 se insoara cu una de 30 .Dupa nunta se duc in camera . El ii arata semnul 3 cu degetele . Ea da ochii peste cap si-l intreaba :
- La varsta ta inca o mai faci de trei ori ? 

Una cu oameni

Un bărbat lucrează cu nişte femei. Nu depune aceiaşi muncă, dar nici munca lui nu-i una, care l-ar propulsa pe altă clasă socială, să zicem. Nu, chiar deloc, şi unii şi alţii sunt la acelaşi nivel.
Dar ştiţi de ce nu discută el cu doamnele? Nu, n-aveţi de unde să ştiţi, dar vă spun eu.

joi, 13 octombrie 2011

Soarta şi îngâmfarea schimbă destinul

În locul, în care-mi tocesc coatele o parte din zi (cea mai puţină parte din zi, făcând un calcul acum) se ascultă zilnic alt post de radio. De ce? Nu ştiu, că nu-mi tocesc coatele de multă vreme, dar conform spuselor unei fete "au fost discuţii mari pe tema muzicii" şi aşa s-a ajuns la compromisul ăsta.

Citatul de Joi

Vor exista mereu oameni, care te vor rani, asa ca trebuie să îţi păstrezi încrederea şi doar sa ai mai multă grijă în cine îţi vei pune încrederea a doua oară" G.G Marquez

Mamă la schimb cu...

De Sâmbătă până la orele astea, mă tot frământ. Mă frământ precum se frământă coca. Îhî, e bine aşa, coca aluatul, nu Coca femeia, de pe antebraţul bărbaţilor, ce îşi făceau înscrisuri cu tuşul, pe vremea când erau în armată. (ca o paranteză, asta cu Coca şi coca o ştiu din copilărie, de aici, n-a fost mintea mea aşa de inventivă). Am închis paranteza şi revin, mă frământ aşa de mult, că am să ajung un cozonac pufos, dar tot nu pot înţelege (ştiu, sunt o neînţelegătoare) nişte cuvinte auzite atunci. Nu, nu-s în chirilică sau vreun dialect chinez vechi, nu, sunt în româna zilelor noastre, dar baiul e că eu la următoarea afirmaţie, tot nu-i găsesc explicaţie.

A fi sau a nu fi spam

De ce Spam?
Ca să răspund eu după secole.
Uite d-aia Mihaela.

miercuri, 12 octombrie 2011

Poza de Miercuri

Dilema biologică

Acum, sincer, fiecare are vârsta, pe care vrea să o aibe.
Adicătelea poţi să ai 50, dacă îţi permite psihicul, poţi crede că ai 20, nu?
Bun, nu ne interesează că Gherghina are 50 şi-l ia ca "omul ei", pe Gheo, care are doar 30, nu, e dragostea lor, e afacerea lor. Totuşi, un sfat pentru Gherghina: fără gelozii absurde peste câţiva ani, fii fată deşteaptă, femeia se trece mai repede decât bărbatul, acceptă realitatea.
Bun, terminat şi cu sfaturile să elucidăm un mister acum:

marți, 11 octombrie 2011

Pregăteli

Cu scuzele de rigoare, dar deja-mi apar primele semne de avansare în vârstă.
Măi oameni buni,răi, slabi, graşi, cu alcool la bord sau nu, Cris Mary dorea să ştie ce întreprind eu înainte de o întâlnire. Te rog iartă-mă, norocul meu a fost MadMe, de la ea mi-am amintit.

Trăiască capra vecinului

mike godoroja-traiasca capra vecinului
 
 

Filozofii de parau

Cine a creat moda de azi a avut probleme doar cu plămânii, nu şi cu rinichii, altfel nu-mi explic de ce aşa de multe bolerouri ( uite aici, dacă vrei să afli ce e ăla) din materiale pentru sezonul rece şi nicio invenţie de bluză cu material doar în dreptul rinichilor şi cu mâneci.

Muzica de Marti 13

Zoia Alecu - ''Cărări de maci'' , 2009 - ''Pe ce lume sunt''
 
 

luni, 10 octombrie 2011

Filozofii de pârâu

A schimba tv-ul cu pc-ul nu-i mare diferenţă, tot viaţă sedentară se cheamă (asta ca să înţelegeţi la ce mă refer, cu toate că mai sunt şi alte asemănări), precum a citi o carte nu te face inteligent.

Ciudaţi

Că te accept printre ceilalţi "nişte oameni" de pe fb, numai ca să-i fac plăcere fetei, e alegerea mea. Că insişti cu mesaje de vrăjit domnişoare e alegerea ta. Că încă te-am ţinut cazat, printre ceilalţi oameni, a fost tot alegerea mea, de dragul fetei, însă cu siguranţă ai ceva la mansardă. Ai putea sta liniştit, cu toţii avem, numai că a ta e mai gravă, părerea mea.

Surpriză

Prefaţă: asta vroiam s-o scriu de acum o săptămână, dar dacă tot am amânat,prima parte a sosit deja.
Puneţi pariu că, oricând ar veni iarna, ne va lua pe nepregătie?
Da, da, pe toţi.

Amestec cu arome

Septembrie e luna mea.
E luna aceea, care combină căldura cu ploaia, vara cu toamna,culorile. Sau cel putin era.
Oricum ar fi, Septembrie e luna mea, luna,care-mi place cel mai mult.

Ce-avem noi aici?

dar aici?
Dacă vreţi să fie cu premii, o să fie cu premii.

Rasul de Luni

duminică, 9 octombrie 2011

Cu mult Farmec


Life in pictures

Cu plecare de aici.

Duminica egal poezie


Cu toamna n odaie
Ion Minulescu
Mi-a batut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a batut cu degete de ploaie…
Si la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las sa intre în odaie,
Ca-mi aduce o cutie cu Capstan
Si tigari de foi din Rotterdam…

Filozofie.Tăcere. Două despre ele

Adicătelea din ciclul "dacă tăceai, filozof nu se ştie dacă rămâneai, dar nici în bufon nu te transformai".
Mai întâi ţin să vă spun că am deschis netul, ca să caut Riga Crypto şi Lapona Enigel. De acum câteva ceasuri în urmă, din cauza altui "rege, regeee, REGE", numai frânturi din poezia asta am în minte: "menestrel trist, m-ai aburit...cu Laurul Balaurul"- pe cuvânt, că am s-o citesc, după ce scriu, dar până mâine uit de astea (nu uitaţi: de la cap pleacă toate).
Revenim ca după publicitate, la şirul aberaţiei.
Protagoniştii: Un şofer de taxi, un tânăr şi-o înaintată în vârstă.
Locaţia: în Taxi
Tânărul şi avansata (în vârstă, aloo, la ce vă zboară gândul) vorbeau despre bla, bla, bla şi na, na, na, când deodată şoferul de taxi intervine:
- aaaaa, aţi fost la teatru? Ce se vede acolo?
- Îhî, dar n-a fost o piesă de teatru, am fost din cu totul alte motive.
Şi îşi continuă liniştită discuţia cu tânărul

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Sâmbăta cu amintiri

Cu plecare de aici.

Folclor de Sambata

ANETA STAN-Am iubit si eu odat
 
 

Concurs cu porci

Reîntoarsă de curând, Macanta ne spune despre un altfel de concurs. Nu, nu-i Ştii şi câştigi, ci-i concursul lansat de către Mamiferul domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit de păr aspru, scurt şi relativ rar, crescut pentru carnea şi grăsimea lui. Nu, tăiem, nu-i bine, porcul acesta nu-i crescut pentru carnea şi grăsimea lui şi nu-i nici porc mistreţ, nici măcar nu s-a născut porc, doar a scăpat în cocină, conform spuselor lui şi se mai întreabă şi retoric "oare cine o fi de vină?".
După o sută de cuvinte, cu tot cu cele din titlu (dacă le adăugăm şi p-astea egal o sută douăzeci şi doi) vă spun că Porcul Misogin lansează un concurs.
Simplu, nu? Ai curaj să te bagi în troacă la porci? Dacă da, să ştii că pe 20, când porcul va face curăţenie, te poţi alege cu unul dintre cele două premii.
Care premii? Deschide uşa casei porcului şi vezi acolo.
P.S- momentan, porcul e plecat pe Lună. Primul porc pe Lună.
Până atunci grohăilă plăcută şi privire limpede, măcar vă uitaţi la ceea ce puteţi primi.
P.S2- n-aşteptaţi Ignatul
V-o ia înainte altul
Şi va primi un cadou
Chiar până in Anul Nou

vineri, 7 octombrie 2011

D-ale eu-lui meu ascuns

Nu ştiu de ce, dar de la an la an, am observat că petrecerile de aniversare ale satelor, comunelor, oraşelor sau municipiilor, devin din ce în ce mai chicioase. Asta e părerea mea şi a altora. Câţiva la număr. Cei care mă însoţeau sau pe care îi însoţeam la asemenea manifestări.

Munca, neamule

Că 1 Mai e ziua Râsului, poate n-o ştiu toti, dar că 1 Mai e ziua Muncii o ştie majoritatea.
Că munca n-a înobilat pe nimeni, dar poate a omorât câţiva,  o ştiu unii, dar că azi e ziua Muncii Decente, cu siguranţă n-o ştiu mulţi.
Dar ce însemnă muncă decentă?

... monedei nationale

Unu: n-are titlul complet din cauza unui lapsus
Doi: dar era musai ca să aberez, altfel câtvea zile mă gândeam numai la asta.
Trei: dacă ştie cineva cum se spune stunci când deteriorezi moneda naţională e rugat să lase comentariu, pe mine lapsususl m-a albit.
Patru Subiectul aberaţiei:
Sincer, acum nu ştiu dacă se mai pedepseşte conform legii, dar sigur cândva se pedepsea (dacă mi-aş aminti cuvântul, ar fi simplu, aşa eu nu stau să răsfoiesc tot codul penal).

Sănătoşi să fim

Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi nevoiţi, să învoiţi pe cineva? La şcoală, la serviciu, de la o întâlnire, de oriunde? Adică, să ştiţi sigur că persoana respectivă lipseşte sau întârzie din cu totul alte motive, decât cele pe care e invocaţi voi?
Hai, că vi s-a întâmplat, măcar la şcoală, cândva.
Sau dacă nu, măcar puteţi să-mi răspundeţi la o întrebare: la învoirile astea, aţi spus vreodată vreo minciună legată de sănătate?

Bancul de Vineri

Un blogger la angajare, împreună cu 4 ingineri;
Directorul: Îmi pare rău, dar nu te pot angaja fiindcă te depăşesc aceşti 4 ingineri, cu tot cu licenţă în domeniul lor.
Bloggerul: Dar eu am experienţă în toate domeniile!
Directorul: Serios ? care domenii ?

miercuri, 5 octombrie 2011

Sfidând criza

Apoi, numai dânşii să aibe facilităţi de la Electrica?
Nuuuu, unii-s chiar şi mai şi:

Ce au in comun Avon, Coca Cola şi Bosch?

Baby on bord/ Bebe la bord

Unu: pe mine anunturile astea mă duc cu gândul la copii aflaţi pe bordul maşinii, pe post de căţeluşi mişcători.
Doi: câte persoane cunoaşteţi, care se comportă altfel în trafic, atunci când văd autocolantele cu "bebe la bord" ?

Eroare de încredere

Să presupunem că tu îi spui cuiva ceva, să zicem (dacă presupunem, putem să şi zicem) acum vreo doua luni si trei săptămâni. Toate bune şi frumoase, cealaltă persoană nu află nimic până nu îi comunici tu, acum două luni şi vreo săptămână, să zicem.
Fiind o persoană cu suflet, renunţi la planul, pe care-l aveai şi totul o reia de la capăt.
După cele două luni şi vreo două săptămâni, îţi dai seama că e ceva în neregulă şi îi spui iar primei persoane, despre acelaşi plan, numai că a doua zi, neplăcută surpriză, afli o altă veste.
Cine crezi că e vinovată? Persoana căreia i-ai spus acum două luni, despre planul tău.
Greşit. Atât timp cât acum două luni nu a spus nimic, de ce ar fi făcut-o acum?
Din păcate despre planul tău mulţi ştiau deja dintr-o eroare de încredere.

Poza de Miercuri

luni, 3 octombrie 2011

După 17 ani


               V-amintiţi de locurile acelea de odinioară, de magazinul de lactate, de aprozar, de alimentara ? Pe scurt, de locurile acelea, care erau candva ceva şi care de-a lungul timpului au fost transformate în măcelării, carmangerii, sedii de bănci, cluburi, baruri de zi sau alte destinaţii?
Ei bine, am regăsit acum un an un loc drag mie, un loc din care-mi făceam stocul de rechizite. Un loc, despre care am vrut să scriu de multă vreme, dar...

 versus Î

Fusei azi, într-o localitate, unde mai mult de 90% dintre anunţurile legate de pâine, arătau astfel "avem pîine" (apropo, ştiaţi că în Slănic Prahova, oraş recunoscut pentru salină, nu se găseşte sare la magazine?) şi după ce mi-am pus câteva întrebări, mi-am amintit de pozele, făcute anterior, în liceul din aceiaşi localitate:

Poate-l aşteaptă pe ultimul

"E atâta lumină
De unde vine, te-ntrebi..." aşa-ncepe cântecul Cătălinei Beta, Gândacul. Şi, deşi n-are legătură cu lumina asta, mă-ntreb:
oare cine-i responsabil cu lumina?

Rasul de Luni

Mitica Popescu si Cornel Vulpe   Pacatul (1995)
 

duminică, 2 octombrie 2011

Filozofii de pârâru

Unul dintre riscurile vieţii e că la un moment dat unii oamenii şi-ar putea pierde sufletul, dacă pun mereu suflet în tot ceea ce fac.
E un risc asumat.

Aveţi idee unde mănâncă ştrumfii?

La Pizza Fox din Filipeşti de Pădure
 Şi nu uita, nu-i chiar aşa uşor să fii ştrumfiţă

Oare unde au plecat?

Ori nu s-au întors după noaptea trecută, ori au greşit drumul, ori sunt la crâşma din sat.
Cu siguranţă nu sunt la restaurant (din grabă,d e oboseală, din cauza lipsei ochelarilor, ca nici noi nu ştim de ce, undeva, în Turnul cu ceas din Sighişoara, cineva a citit acolo unde stătea scris că "obiectul e la restaurat", cum că "obiectul e la restaurant" şi s-a tot întrebat de ce ar duce un obiect la restaurant până şi-au dat alţii seama, despre ce vorbea dânsul).
Constantin Şerban, Nicolae Pătraşcu, Mihai Viteazu, Neagoe Basarab?
Absenţi!

Micul Trianon se va duce încet, dar sigur, după Nabab

Inspirat de Micul Trianon (nu ştiu de ce, dar de o vreme, descopăr că numai dacii erau originali, în rest cam multe copii de la alţii) ar fi trebuit să aibe 365 de camere, câte una pentru fiecare zi. (toate detaliile le găseşti pe aici)
Fac unii bani şi din piatră seacă. Unii ca naţie, nu unii, persoane anume.
Dar noi? Noi nu. Nouă doar ne plac ruinele altora.
Dar cu pietrele noatre, care plâng, de ţi se rupe sufletul de durerea lor, ce facem?
Nimic, aşteptăm să se ducă după ctitorii lor.


Duminica egal poezie


Inca om

A.P

Sa mai gasesti puterea blestemata
De conformismul tau a te desface
Si sa mai poti iubi sub cer o fata,
E semn ca pe pamant e inca pace.

Life in pictures

Cu plecare de la Costin.
Realitatea e că singurul loc, în care o mai pot vedea pe Suzi,e o poză.